Meditatii

„Voi aparţine şi eu de cei aleşi?“

„Voi însă sunteţi … un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui …” 1 Petru 2.9

sclaviÎn timpul sclaviei din America de Nord, deţinătorii de sclavi aveau deseori sclavi creştini, care erau mai fericiţi decât stăpânii lor. Unul din aceşti stăpâni îşi bătea deseori joc de credinţa slujitorului său şi îi plăcea să-l pună în încurcătură prin diverse întrebări. Într-o zi îl întrebă: „Sam, crezi tu, într-adevăr, că odată vei ajunge în rai?“. – „Da, stăpâne.“ – „Atunci aparţii de cei aleşi?“ – „Da, stăpâne.“ – „Dar eu? Voi aparţine şi eu de cei aleşi?“ Sclavul ar fi dorit să-i răspundă conform convingerii sale, dar fără să-l înjosească sau să-l jignească pe stăpânul său. Într-o rugăciune scurtă a cerut repede înţelepciune de la Dumnezeu, apoi a răspuns: „Stăpâne, eu cred că nu poţi alege pe cineva care nu cere acest lucru“. Atunci, stăpânul său, atins de un asemenea cuvânt simplu, a fost adus la tăcere.

Oare a simţit acel om că Dumnezeu dorea să-i vorbească? – De câte ori nu ne-a vorbit El şi nouă, dar mulţi dintre noi i-am întors spatele. Cine ascultă de chemarea lui Dumnezeu şi o împlineşte, aparţine de cei care o caută. Apoi va şti sigur că este iubit de Dumnezeu şi ales de El.

Preluat din Sămânţa Bună

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button