Editoriale

Ajutor într-o lume fără răspunsuri

Ȋntr-una din zile, pe adresa de email a site-ului am primit următoare întrebare (dacă pot s-o numesc aşa): “Bună ziua, mă numesc X (din motive de confidenţialitate, credem că e mai bine să vorbim în anonimat), am 19 ani, sunt cu iubitul meu de un an. Acum două săptămâni am rămas însărcinată. Ce pot să fac, daţi-mi un sfat; îmi doresc copilul, dar vârsta e micuţă, vă rog ajutaţi-mă.”

Cu toate că răspunsul pe care l-am avut pentru această persoană i  l-am trimis, consider că un astfel de caz este des întâlnit în societatea noastră, iar ca urmare am decis să fac public un răspuns la un astfel de “întrebare-strigăt”. De ce am numit-o “întrebare-strigăt”? Nu am trecut prin această situaţie, dar, din rândurile pe care le-am primit de la persoana respectivă, se pare că încearcă să caute un răspuns la cererea ei, şi nu îl găseşte.

“Ȋntr-adevăr, este o situaţie cu care mulţi şi multe tinere se confruntă din cauză că, undeva pe drumul acesta al relaţiei de prietenie dintre doi îndrăgostiţi, barierele impuse de ei, sau poate că au crezut că sunt destul de puternici să tină barierele acolo unde trebuie, au eşuat. Câteva etape pe care ar trebui să le analizezi sunt următoarele:
1. Pune-ţi întrebarea dacă tu  îl iubeşti cu adevărat pe tatăl biologic al copilului… de asemenea, sfătuiţi-vă amândoi în această privinţă şi cădeţi la un acord, bineînţeles, un acord pozitiv… ( cel mai bine este să păstraţi copilul, deoarece avortul este o crimă care va fi pedepsită de Dumnezeu).
2. Nu este o vârsta “micuţă” cum zici tu. Acest lucru se întâmplă din cauză că diavolul implantează acest gand în viaţa multor tinere (după ce au săvârşit acest păcat) ca să ajungă la avort… acesta este scopul diavolului. Spre exemplu, cunosc cazuri în care, tinere ca tine, la vârsta de 19 ani s-au căsătorit… unii se căsătoresc mai devreme, alţii mai trâziu…
3. Cât vă stă în putinţă, ar fi bine să vă faceţi actele civile, şi, de asemenea, puteţi să vă construiţi propria familie, asta ar putea cât de cât să remedieze problemele voastre, însă nu vă pot spune că nu veţi fi scutiţi de remuşcări.”

Este dureros, mai ales pentru cei care sunt în astfel de situaţii, însă singurul care poate aduce remediere la aceste lucruri este însuşi Dumnezeu Tatăl. Trăim o vreme în care imoralitatea este pusă la rang de cinste, iar, ca urmare, mulţi, în special tinerii, cad în plasa întinsă de cel rău… Nu putem rezolva noi această problemă, însă Dumnezeu poate !

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close