Zilnic, o fetiţă mergea şi venea de la şcoală. Deşi în acea dimineaţă vremea era pusă sub semnul întrebării şi se formau nori, ea şi-a parcurs zilnicul drum spre şcoala elementară. Pe măsură ce după-amiaza înainta, vânturile s-au stârnit împreună cu tunete şi fulgere. Mama fetiţei a devenit îngrijorată de faptul că fiicei sale i-ar putea fi frică în timp ce vine acasă de la şcoală, şi s-a temut că furtuna electrică i-ar putea vătăma copila.
În urma vuietului de tunete, fulgerele, precum o sabie de flăcări, tăiau zarea. Plină de îngrijorare, mama a intrat rapid în maşină şi a condus de-a lungul rutei spre şcoala copilei sale. Făcând asta, şi-a văzut fetiţa mergând, însă, la fiecare fulger, fetiţa se oprea, privea în sus şi zâmbea. Altul şi altul urmau rapid, iar fetiţa, la fiecare fulger, privea la lumină şi zâmbea.
Când mama a ajuns cu maşina lângă fetiţă, a deschis geamul şi a strigat-o: “Ce faci? De ce te tot opreşti?”
Copila a răspuns: “Încerc să arăt drăguţă, Dumnezeu continuă să îmi facă poze.”
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze în furtunile cu care te confrunţi în calea ta! Şi nu uita să le zâmbeşti!
Tradus cu permisiune pentru TotalSchimbat.ro, de pe TurnBackToGod
