Devotionale

Strada egalităţii

În anumite sate din Franţa, drumul care duce la cimitir se numeşte „strada egalităţii”. Probabil acest nume de stradă vrea să-i consoleze pe cei neprivilegiaţi, iar pe cei privilegiaţi îi face să-şi aducă aminte că bunăstarea lor este doar trecătoare. Unii spun că în moarte domneşte printre toţi egalitatea. Dar nu este aşa.

Desigur, moartea este soarta tuturor oamenilor. Zilnic întâlnim acest adevăr. Fără îndoială, cei săraci şi oprimaţi găsesc un sfârşit al dezavantajării lor pământeşti,  iar cei bogaţi găsesc un sfârşit al bunăstării lor. Dar ce se află în spatele acestei uniformizări evidente?  Dumnezeu, Cel care cunoaşte lucrurile viitoare şi care ştie ce se află în spatele acestor graniţe iminente, ne poate da răspunsul prin Biblie.

Moartea este numai o uşă. Toţi oamenii, care trebuie să treacă prin ea, vor fi eliberaţi de tot ce este pământesc. În aceasta constă egalitatea. Dar aceeaşi uşă dă spre două locuri diferite. Unii ajung la locul de chin, iar alţii la locul bucuriei şi al fericirii. Lucrul hotărâtor în această privinţă este dacă omul a primit sau nu în viaţă mântuirea oferită de Dumnezeu în Domnul Isus. Acest lucru hotărăşte soarta noastră veşnică.

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close