Annunciaten – Audiențӑ privatӑ
“Sӑ ne apropiem dar cu deplinӑ ȋncredere de scaunul harului, ca sӑ cӑpӑtӑm ȋndurare și sӑ gӑsim har, pentru ca sӑ fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:16)
Pe timpul când ȋn Italia domnea monarhia, ȋmpӑratul a acordat câtorva dintre oamenii sӑi de ȋncredere merituoși un ordin deosebit. Era așa-numitul ordin “Annunciaten” (din italianӑ annuncio = anunțare). Purtӑtorul acestui ordin avea un privilegiu deosebit: putea intra direct la ȋmpӑrat oricând, fӑrӑ sӑ se anunțe ȋn prealabil. Când pӑzitorul porții vedea ȋn fața palatului un purtӑtor al ordinului Annunciaten, ȋl saluta și ȋi deschidea imediat poarta. Iar ȋmpӑratul? Acesta se ridica de pe tron, saluta pe cel venit și ȋi acorda audiențӑ vizitatorului prețuit.
Cine crede ȋn Isus Hristos și astfel a devenit un copil al lui Dumnezeu (Ioan 1:12) are un astfel de privilegiu. Fӑrӑ sӑ fie anunțat, poate oricând sӑ pӑșeascӑ ȋnaintea Ȋmpӑratului Ȋmpӑraților! Cine se ȋncrede ȋn Isus Hristos, devine un om de ȋncredere al lui Dumnezeu. El are un privilegiu special: intrare liberӑ și directӑ ȋn locul cel sfânt, ȋn prezența lui Dumnezeu, prin “sângele lui Isus”. Aceastӑ audiențӑ privatӑ este posibilӑ numai prin faptul cӑ despӑrțirea de Dumnezeu a fost ȋnlӑturatӑ prin moartea Domnului Isus. Calea spre Dumnezeu este liberӑ. Nu este acesta un privilegiu minunat?
Sӑmânța Bunӑ