Cât valorează Dumnezeu pentru tine?
Am vrut să devin una cu timpul, dar n-am putut, încă mă lupt cu el, încerc să îl împart în mii de bucăţele şi până la urmă tot nu fac nimic. Însă astăzi am decis să nu mai fiu aşa de zgârcită şi să îi dau şi Lui din timpul meu. Oare nu s-ar bucura Tatăl nostru, Dumnezeu să vadă că Îi acordăm şi Lui câte puţin din preţiosul nostru timp pe care oricum îl irosim în cea mai mare parte?
Poate că noi nu ne dăm seama, dar Dumnezeu ne acordă atenţie la fiecare dintre noi în fiecare secundă, în fiecare minut. Ne dă putere să înaintăm pe drumul vieţii, să ne împlinim visele, ne dă persoane dragi care să ne susţină, ne dă sănătate, dragoste şi pace. Ne dă lumină, speranţă şi nădejde. Ne ajută la fiecare pas pe care îl facem şi ne întinde mâna atunci când suntem căzuţi, oare se merită ca să Îi acordăm şi noi puţin din timpul nostru?
Comunicarea cu Dumnezeu presupune timp sacrificat pentru El, suntem noi gata să facem un astfel de sacrificiu? De cele mai multe ori Îl punem pe Dumnezeu pe locul 2, 3, sau chiar pe ultimul loc din viaţa noastră. Şi eu am făcut aşa, fără ca măcar să îmi dau seama. Noi credem că mergem bine şi că stăm bine în relaţia cu El, dar poate e timpul să ne oprim, să ne facem o socoteală…
Cât valorează Dumnezeu pentru tine? Ocupă El un loc important în viaţa ta? Dacă răspunsul e nu, înseamnă că trebuie să-ţi reorganizezi priorităţile.
Frumos ai scris 🙂 Be blessed!