Uniunea Europeană cere eliberarea pastorului Youcef Nadarkhani
Uniunea Europeană şi-a repetat scuza către Iran vineri, îndemnând statul să îl elibereze pe pastorul Youcef Nadarkhani şi Sakineh Mohammadi Ashtiani, care se confruntă cu execuţia în mâinile sistemului judiciar dinIran.
“Mii de persoane rămân la riscul execuţiei, inclusiv Sakineh Mohammadi Ashtiani şi pastorul Youcef Nadarkhani. Uniunea Europeană repetă chemarea asupra Iranului, de a nu-i executa”, a menţionat şeful politicii externe al Uniunii Europene, Catherine Ashton, într-o declaraţie scrisă vineri.
Pastorul Youcef Nadarkhani a fost arestat în octombrie 2009 din cauza protestului faţă de predarea islamului în şcolile copiilor săi. Acuzaţia sa a fost schimbată apoi la apostazie şi încercare de a evangheliza musulmani, astfel că a fost condamnat la execuţie până când va renunţa la credinţa sa. Nadarkhani a rămas puternic în convingerile sale, iar cazul său se află acum în mâinile lui Ayatollah Ali Khamenei pentru evaluare finală.
Cazul lui Nadarkhani nu este singura controversă a drepturilor omului iraniene, care a câştigat atenţie internaţională. Sakineh Mohammadi Ashtiani, mamă a doi copii, se confruntă cu condamnarea la moarte sub acuzaţia că a comis adulter în 2006.
În mod similar cu cazul lui Nadarkhani, acuzaţiile originale ale lui Ashtani au fost schimbate. Cu toate că ea a fost acuzată iniţial de adulter, aceasta a fost acuzată mai târziu că a fost un accesoriu pentru crimă, la moartea soţului ei. Oficialii susţin că ea s-a confesat cum că ar fi avut o aventură cu ucigaşul soţului ei, Eisa Taheri, despre care oficialii spun că ar fi complotat cu Ashtani pentru a-şi ucide soţul. În timp ce Iranul nu a arătat dacă intenţionează să o condamne la moarte pe Ashtiani, lui Taheri i se va oferi o pedeapsă de 10 ani închisoare.
Uniunea Europeană se alătură listei expansioniste a ţărilor şi Guvernelor care condamnă Iranul pentru neglijarea evidentă a drepturilor omului.