Nu am timp
Potrivit statisticilor făcute de “Nilson Media Research”, americanii petrec ( în medie) în faţa televizorului:
-4 ore zilnic;
– mai mult de o zi întreagă pe săptămână;
– două luni încheiate în fiecare an;
– nouă ani de viaţă (până la 65 de ani)!
Viaţa voastră este o adevărată alegere prin timp. Alergăm să economisim minutele, dar ne risipim în activităţi fără rost, în discuţii sau chiar într-o febrilă concurenţă cu americanii în a sta în faţa micului ecran. Probabil, dacă s-ar face un concurs de pierdut timpul în diferite activităţi nefolositoare, mulţi dintre noi am urca pe cel mai înalt podium de premiere. În spatele acestor manevre de a pierde timpul stă vrăjmaşul sufletelor noastre. De aceea, oamenii, când e vorba de a participa la o expunere de teme biblice, morale sau când pot citi o carte bună, spun mereu: “Nu am timp!” Dacă am fi sinceri, am recunoaşte că pierdem mult timp şi nu folosim orele libere aşa cum ar trebui. Ce ar fi dacă chiar acum am lăsa la o parte alte preocupări şi am face o plimbare în natură pentru a admira opera lui Dumnezeu sau am pune mâna pe o carte buna să o citim?
“Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Efeseni 5. 16-17
©Sămânţa Bună
Vă propun un material interesant care se leagă foarte bine de tema mai sus abordată !
Dumnezeu să ne lumineze pe fiecare ca să ştim CUM să trăim pe acest pământ !
http://tomisthecat.wordpress.com/ce-ai-de-gand-sa-faci-cu-viata-ta/