Legându-l pe Isus
„Încercând să extirpăm ruşinea, am dărâmat unul din meterezele spiritului omenesc, bucurându-ne în chip smintit de fapta noastră, aidoma troienelilor care au năruit zidurile Troiei pentru a introduce Calul în cetate.” C.S. Lewis
Legându-l pe Isus… ce paradox, oamenii simpli să îşi poată „lega” Dumenzeul atotputernic… şi totuşi, este posibil. Nu vreau să ne gândim în aceste momente la legarea propriu-zisă, materializată în ziua în care Isus a fost vândut, ci la cea pe care oamenii cei mai morali ai societăţii i-au aplicat-o lui Isus, astfel viaţa lor neputând fi transformată de puterea Lui. Isus nu a fost oprit de un tâlhar care toată viaţa şi-a trăit-o cum a vrut şi nici măcar de o femeie prinsă în preacurvie, ci de oamenii foarte cinstiţii. Atât de cinstiţi, încât „nu aveau” nevoie de El. Mă gândesc că uneori atitudinea acestor oamenii faţă de Isus era ceva de genul: „eşti în plus!”. Aceşti oameni nu realizau faptul că, aşa cum spune Merton: „Motivul pentru care” ei nu pătrundeau „în realitatea cea mai profundă a relaţiei” lor „cu Dumnezeu este acela că” deveneau „rareori conştienţi de totala” lor „nimicnicie în faţa Lui…”.
„Isus nu a murit de mâinile tâlharilor, ale violatorilor şi ale ucigaşilor. El a căzut de mâinile bine spălate ale oamenilor religioşi, ale celor mai respectaţi membri ai societăţii.” (Brennan Manning)
Mă tem să nu devin şi eu un astfel de om. Un om care să încerce să-L „ajute” pe Isus, atunci când vine vorba de mântuire, prin tot felul de fapte bune şi de cunoştinţe. Soeren Kierkegaard ridiculizează aceşti oameni care şi-au făcut din cunoaşterea biblică şi teologică un scop în sine, atacându-i, precum Isus pe oamenii care făceau comerţ în templu: „Potlogari şireţi, ne comportăm ca şi cum n-am înţelege Noul Testament, fiindcă ne dăm seama prea bine că ar trebui să ne schimbăm în mod drastic viaţa. De aceea, am inventat „educaţia religioasă” şi „doctrina creştină”…
Putem să ajungem, dacă nu suntem atenţi, să înlocuim „faptele de dragoste prin concepte teoretice” şi astfel să „ţinem viaţa la distanţa sigură”. Putem ştii multe şi putem face multe, aşa, de la o distanţă suficientă, încât să nu ne apropiem prea tare de prezenţa transformatoare, însă „un angajament care nu se face vizibil printr-o slujire smerită, o ucenicie însoţită de suferinţă şi o dragoste creativă este o iluzie.”
„Toţi cei care au pus, de-a lungul istoriei, legea, norma şi tradiţia mai presus de omul aflat în suferinţă sunt făcuţi din acelaşi aluat [ca fariseii], proferând aceleaşi cauzaţii trufaşe la adresa nevinovaţilor.”( Eugene Kennedy)
Nu vorbesc aici despre aşa-zisul „har sălbatic”, cu toate că uneori ai impresia că aşa ar fi, ci despre faptul că unele lucruri trebuie să le facem, iar altele să nu le lăsăm nefăcute. Trebuie ca noi, ca şi oameni, să ne ştim „lungul nasului” – asta pentru a putea fi salvaţi de Isus. Noi, prin puterile noastre, dacă ne străduim îndeajuns de mult, am putea să devenim oameni morali, însă „sfinţenia lui Dumnezeu e ceva mai mult şi ceva diferit de desăvârşirea morală: chemarea pe care El ne-o adresează este ceva mai mult şi ceva diferit de chemarea datoriei morale.”
Nu-L lega! Lasă-L să lucreze în viaţa ta şi nu vei regreta niciodată!
Ruben Precup