Meditatii

Singura ta Speranţă

Toma era un tânăr fără nicio speranţă în viaţă. Lui i se părea că unica scăpare ar fi sinuciderea. Astfel de gânduri negre i-au trecut prin minte lui Toma în timp ce conducea o motocicletă. Conducea nebuneşte pe soseaua întinsă, căutând un copac în care să se avânte cu toată puterea, şi zărind copacul îşi zise: “Cu viteză maximă spre el şi totul se va sfârşi”, aşa gândea Toma în clipele acelea. Dar deodată o maşină l-a depăşit, iar pe parbrizul din spate era lipit un text care i-a atras atenţia: ISUS ESTE SINGURA TA SPERANTA!!! Dintr-o dată o forţă invizibilă l-a împiedicat să o ia nebuneşte înspre copac. Imediat băiatul şi-a dat seama că Dumnezeu vrea să facă ceva în viaţă lui. Băiatul marturisea: “În ziua aceea, Isus Hristos a devenit Domn şi Mântuitorul vieţii mele. El mi-a luat toată frica, toată disperarea şi mi-a făcut un om fericit.”

Ca acest băiat sunt mulţi bărbaţi şi femei; şi poate chiar şi tu cititorule! Probabil, o boală, un doliu, un şomaj, neînţelegeri în familie sau la serviciu te-au dus pe marginea prăpăstiei. Te rog, opreşte-te chiar acum! Mântuitorul te cheamă la El – aceasta este vestea bună pe care ti-o aduc. Isus, singura persoană fără păcat care a existat vreodată şi va exista pe pământ, a venit pe pământ, a luat chip de om şi a murit pe cruce şi pentru tine dragul meu, ca să îţi poată salva sufletul de moarte, te poate elibera, şi vei devenii un om nou prin dragostea lui cea mare.

Isus este singura ta Speranţă! Încrede-te în El!

“Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” (Ieremia 17.7)

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close