Israelul – între traumă şi reconstrucţie

0
147

Dorim să le reamintim cu această ocazie cititorilor noştri despre acţiunea „maşina de pompieri pentru oraşul Haifa“. Deoarece Israelul are multe maşini mai vechi de pompieri, vrem să ajutăm şi noi prin a strânge bani pentru o maşină modernă. Cine doreşte să doneze pentru acest proiect o poate face trimiţând banii pe adresa Rudolf Andrei, Arad, str. Octavian Goga, nr. 46, 310028, jud Arad, cu menţiunea “pentru maşina de pompieri”. Fiecare donaţie este trimisă mai departe fără reţinerea vreunui comision. Puteţi citi în următorul articol despre cele mai recente evenimente din zona Haifa. Conno Malgo

Urmări în urma incendiului

În săptămânile care au urmat celui mai grav incendiu din istoria Israelului, autorităţile au depus eforturi susţinute pentru a contabiliza pagubele produse. Israelul a depins de ajutorul internaţional atât în lupta împotriva flăcărilor, cât şi pentru reconstrucţie.

La cîteva săptămâni după incendiul devastator, numărul victimelor a crescut la 44. Printre acestea s-au aflat o poliţistă şi un pompier voluntar de 16 ani, care şi-a pierdut viaţa în mod tragic chiar la începutul catastrofei. Au murit mulţi tineri. În urma acestei tragedii, nu mai puţin de 51 de copii au rămas orfani. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât unele dintre văduve sunt însărcinate, astfel încât numărul copiilor orfani care nu vor avea şansa să-şi cunoască taţii va creşte.

În satul de tineret  Yemin Ord locuiau 500 de tineri, proveniţi din 16 ţări diferite. Majoritatea vin din familii de noi imigranţi, care se confruntă cu situaţii dificile, motiv pentru care copiii nu pot locui împreună cu părinţii lor. Unii dintre ei sunt orfani de un părinte sau de ambii părinţi. Ei au trebuit să fie evacuaţi, aidoma altor 17.000 de israelieni. Când cei care aveau grijă de ei s-au întors la baza lor, au constatat că jumătate din satul de tineret căzuse pradă flăcărilor. Trei dormitoare şi mai multe locuinţe ale supraveghetorilor au ars complet. În plus, au fost grav avariate sala de mese, biblioteca şi alte camere comune. În afară de acestea, şi în alte localităţi mai multe familii au rămas fără locuinţe.

Datorită faptului că satul de tineret face parte dintr-un proiect al Jewish Agency, acesta a fost asigurat. Multe case private nu au avut însă parte de o astfel de şansă. În satul de artişti Ein Hod, mulţi locatari nu au putut încheia poliţe de asigurare pentru casele şi atelierele lor, astfel încât ei au rămas acum fără nimic. Guvernul israelian i-a cazat pe toţi cei afectaţi de incendiu în locuinţe tip rulotă, iar familiile celor care şi-au pierdut viaţa vor primi despăgubiri substanţiale, deoarece aceştia au fost recunoscuţi ca militari căzuţi la datorie. Au mai rămas încă nerezolvate probleme legate de modalitatea de despăgubire a oamenilor care nu au avut asigurate proprietăţile. Lista pagubelor pare interminabilă: locuinţe private, automobile, instituţii publice, străzi şi chiar infrastructura în mai multe comune şi sate.

Trebuie luate în considerare şi alte pagube, cum ar fi cele legate de floră şi faună. Flăcările au distrus aproximativ 5000 de hectare de pădure şi mai multe milioane de copaci. Procesul de reîmpădurire se va întinde de-a lungul mai multor ani şi va necesita mari cheltuieli. De această problemă se ocupă Keren Kajemet (Fondul Naţional Evreiesc). Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii a declarat că reîmpădurirea va fi însoţită de măsuri sporite de precauţie împotriva incendiilor.

La câteva săptămâni după incendiu, Agenţia israeliană pentru Protecţia Naturii a comunicat că, în ceea ce priveşte daunele aduse faunei regiunii este încă dificil să se facă estimări. Cu siguranţă flăcărilor le-au căzut victime mai multe mii de animale – de la şerpi şi alte reptile până la arici, vulpi şi diferite animale sălbatice. Având în vedere faptul că în unele regiuni flăcările s-au răspândit cu o viteză de 30 până la 40 de metri în decursul a doar câtorva secunde, multe dintre aceste animale nu au avut nici o şansă de scăpare.

Această catastrofă a scos la iveală şi solidaritatea israelienilor cu concetăţenii lor. În cadrul unei ceremonii oficiale, statul Israel şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul dat de cei aproximativ 300 de colaboratori din naţiuni diferite, menţionând în acelaşi timp că regiunea afectată a devenit rapid o atracţie turistică pentru israelienii din restul ţării. Aceştia s-au grăbit să ajungă în nord, luând masa şi innoptând în punctele turistice de aici, pentru a-şi exprima astfel solidaritatea şi susţinerea faţă de turismul local. Antje Naujoks

Preluatuat din Revista Ştiri din Israel Nr. 02/2011

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.