Sacrificiul are puterea de a te salva de moarte

In Meditatii

În după-amiaza zilei de 5 septembrie 1970, doi tineri austrieci au ajuns pe vârful muntelui Kenya, înalt de aproape 6000 m, şi au pornit să coboare. Legaţi împreună în coardă alpină, Gerd Judmaier şi Oswald Qelz au coborât pe partea prăpăstioasă a muntelui, pe un petic de teren orizontal. Acolo, Oswald a căutat o rocă solidă în jurul căreia să întărească funia. Gerd s-a aplecat peste o lespede mare spre a controla itinerariul de coborâre.
Deodată, stânca s-a deslipit. Cu un strigăt de ajutor, Gerd a dispărut. Oswald s-a legat şi s-a ţinut de funie. Aceasta, alunecând prin palmele lui, i-a ars carnea. Înainte ca funia să se termine, el a fost în măsură să o înfăşoare în jurul braţului lui şi să oprească căderea lui Gerd. Apoi, a fixat funia şi a coborât până la ieşitura unde căzuse prietenul lui.
Piciorul lui Gerd era grav fracturat şi sângera tare. Oswald a făcut ce a putut pentru a face confortabilă starea lui Gerd. După ce l-a legat sigur de ieşitură, el a plecat să găsească ajutor.
În a patra zi, un elicopter, pilotat de Jim Hastings, era pe drum spre a-l duce pe Gerd la spital. Nimeni nu ştie cum s-a întâmplat, dar elicopterul s-a prăbuşit, omorându-l pe pilot.
În acea noapte, Gerd a fost cuprins de friguri, degerat şi bolnav la stomac. În ciuda situaţiei lui disperate, el a refuzat cu încăpăţânare să cedeze în faţa descurajării: „Dacă eu mor acum, viaţa acelui pilot a fost pierdută în zadar”, a spus el. „Eu trebuie să trăiesc de dragul lui”.
În cele din urmă, o altă echipă de salvatori l-a dus pe cel rănit jos în vale, într-un spital, unde s-a vindecat. Mereu şi mereu, Gerd şi-a exprimat mulţumirea lui faţă de aceia care şi-au riscat viaţa pentru a o salva pe a lui. „Numele lui Jim Hastings nu va fi uitat niciodată în căminul nostru”, a
spus Gerd. Cam acum aproape două mii de ani, pe un alt munte dintr-o altă ţară, un
bărbat tânăr Şi-a dat viaţa în încercarea de a salva. Pe muntele Golgotei, Isus a murit pentru ca tu să poţi avea viaţă veşnică. Dacă uneori te simţi descurajat, adu-ţi aminte doar că Isus a murit pe munte pentru tine. Dacă eşti pierdut, atunci jertfa Lui pentru tine a fost zadarnică. De dragul Lui, pentru că El te-a iubit atât de mult, tu trebuie să fi I credincios. Când El te va vedea salvat pentru veşnicie, El va fi mulţumit că sacrifi ciul a meritat să fi e adus. De aceea nu îţi împietri inima, şi cât încă se mai zice “Azi” întoarcete la Domnul Isus Hristos, spune-I lui păcatul tău, şi el te va ierta şi te va curăţa pe deplin. Exact cum Gerd din aceasta mică întâmplare spunea căci Numele lui Jim Hasting nu va fi uitat niciodată din casa lui, aşa să faci şi tu drag prieten, Numelelui Isus să nu fie uitat din casa ta……

“Merită să încerci!!!”

You may also read!

Un ajutor pentru Evanghelia Luca – familia Taciuc

Dragi fraţi şi surori, rude apropiate, iubiţi prieteni, Fie ca Domnul Isus să vă binecuvânteze în tot ceea ce

Read More...

Îndrăzneala şi puterea credinţei

Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Hai să trecem la straja acestor necircumciși; poate că Domnul va lucra

Read More...

O dovadă a vieţii eterne dincolo de moarte

Stând singur undeva, îţi poţi imagina lucruri foarte diverse: că eşti preşedintele S.U.A, că eşti secretarul O.N.U, că eşti

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro