Nu incerca sa il impresionezi pe DUMNEZEU
„Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.” Iov 37:23-24
Când mă aflu în oraşele mari, admir adeseori măreţele zgârie nori. Sunt atât de mari şi puternice şi stau în faţa mea, iar eu sunt atât de mic pe trotuar.
Însă, atunci când zbor cu avionul deasupra unui mare oraş plin de zgârie nori, am o cu totul altă viziune. Chiar dacă aceste imense clădiri sunt deasupra noastră atunci când le privim de jos, ele par nişte boabe mici de nisip atunci când le privim de la înălţimi de peste 30.000 de metri.
Dumnezeu priveşte la toate eforturile oamenilor de a-L impresiona ca la nişte boabe minuscule de nisip, deşi noi avem impresia că suntem destul de buni. Un bun exemplu în acest sens este Turnul Babel din Geneza, capitolul 11. Se poate ca această construcţie să-i fi impresionat pe constructorii ei, în efortul lor zadarnic de a ajunge la Dumnezeu, dar pentru pentru Dumnezeu tot ceea ce ei au făcut n-a fost decât un mic strop.
Înţelepciunea noastră e mică în faţa lui Dumnezeu. El nu se lasă impresionat nici chiar de cele mai mari eforturi depuse de noi pentru a-L mulţumi prin propriile puteri.
Dumnezeu vrea altceva. El vrea să ne încredem în El, nu în noi înşine sau în munca noastră. De aceea, trebuie să privim toate lucrurile prin „ochii lui Dumnezeu” atunci când vine vorba de eforturile personale de a ajunge la El, pentru că tot ceea ce întreprindem pe cont propriu nu atinge niciodată standardele lui Dumnezeu.
Dacă îţi trăieşti viaţa încercând să-l impresionezi pe Dumnezeu, opreşte-te. Fă-ţi un scop al vieţii tale să te supui puterii, judecăţii şi dreptăţii Sale.
DUMNEZEU NU ESTE IMPRESIONAT NICI MĂCAR DE CELE MAI MARI EFORTURI PERSONALE PE CARE LE DEPUNEM PENTRU A AJUNGE LA EL.
Sursa: www.ozibuna.net
Frumoasa ilustratie. Fiti binecuvantati!