Pinul…copacul mort
Văzut de departe, un pin părea încă foarte robust. De aproape însă , îţi dădeai seama ca era mort şi că stătea în picioare numai datorită nenumăratelor tulpini de iederă care îl înfăşuraseră strâns, de la bază până la vârf. Dar într-o dimineaţă, vantul a suflat în rafale violente şi cu trosnet pinul a căzut la pământ, arătând rădăcinile sale moarte şi tarând cu el toată armura de iederă neputincioasă.
Nu este aceasta, imaginea multor oameni? Înfăţişarea lor exterioară dă altora iluzia şi poate chiar lor înşişi că fac faţă greutăţilor cu multă sigurantă şi că se poartă în chip onorabil. Dar în ei nu circulă nicio sevă de adevărată viaţă. Ei sunt rezultatul unei educaţii oarecare, al tradiţiilor sau al religiei şi stau “în picioare” prin singura virtute a acestor obiceiuri impuse. Astfel de persoane au aerul unor oameni de bine, dar nu a oamenilor născuţi din nou.
Într-o zi, într-un fel oarecare, copacul vieţii lor se va prăbuşi, şi ei vor trebui să părăsească această lume. Cum va sta înaintea lui Dumnezeu acela care nu a primit singura viaţă adevărată, oferită prin credinţă în Mântuitorul?
“Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniţi nu se va clătina.” (Proverbe 12.3)
Samanta Buna – GBV Romania