Interviuri

Interviu cu Gabriela Militaru (Bidalach)

Prin trupul nostru şi prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbaţi, le provocam instinctele primare.

Gabriela a crescut într-o familie dezorganizată. A fost un copil lipsit de înţelegere din partea celor din jur. A făcut baschet, pictură şi chitară. A încercat şi bioenergia.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Eu am ajuns la Biserică pe fondul unei tulburări sufleteşti, a setei de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Citeam Biblia, dar mă consideram foarte murdară.

Eram şi un copil neadaptat. Mi-a fost întotdeauna foarte greu să mă deschid faţă de comunitate, faţă de cei din jur, chiar şi faţă de familie, faţă de colegi, faţă de prieteni.

Reporter:

Cum ai ajuns la Biserică?

Gabriela Militaru (Bidalach):

I-am spus lui Dumnezeu cu toată sinceritatea: „Doamne, ajută-mă să Te cunosc. Du-mă  într-un loc unde să Te cunosc pe Tine, unde să aflu despre Tine şi să ştiu cum să mă apropii de Tine”.

Reporter:

Cineva spunea: „Spre Dumnezeu unii urcă pe poteca cea mai abruptă, alţii înconjoară puţin muntele şi se tot învârt şi tot urcă spre Dumnezeu, dar la final tot la Dumnezeu ajungem”. Perspectiva aceasta mi se pare complet greşită şi neadevărată. Spre Dumnezeu nu există decât o singură cale – Isus Cristos. Nu poţi ajunge la Dumnezeu prin bioenergie, de exemplu.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Într-o duminică m-am dus la o Biserică neoprotestantă.          Pentru mine tot ceea ce s-a spus în acea duminică la Biserică a fost efectiv Cuvântul lui Dumnezeu. Am savurat cântările, predica, până şi virgulele, absolut totul.

Atunci am înţeles că Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a murit pentru mine. Am înţeles că El are         într-adevăr puterea să mă schimbe.

Mi-am dat seama că din toată gândirea mea despre Dumnezeu şi din tot sistemul meu de valori şi de cunoştinţe despre Dumnezeu, îmi lipsea o părticică foarte importantă – îmi lipsea tocmai cheia: Domnul  Isus  Cristos.

Reporter:

L-ai întâlnit pe Mântuitorul lumii. Cum s-a schimbat viaţa ta după acea întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu?

Gabriela Militaru (Bidalach):

În ziua aceea am primit foarte multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam despre Dumnezeu.

Cunoscându-L pe El, am simţit că tot ceea ce se spunea în Biserică, toate acele principii eu le aveam deja şi am descoperit că lucrurile după care tindeam eu se aflau acolo. Mediul şi oamenii pe care mi-i doream erau acolo. Am înţeles că aceea era lumea în care trebuia să intru.

Nu am renunţat imediat la lumea de afară. Mai eram încă manechin, dar în mine a început o luptă interioară, care m-a făcut să renunţ la şcoala şi la viaţa de manechin.

În momentul în care mi se cerea să fac un compromis, să fac un păcat, eram foarte tulburată, foarte zbuciumată. În sufletul meu se dădea o luptă enormă, luptă de care mi-era deja groază. Atunci am aruncat armele şi am zis: „Doamne Isuse, nu mai vreau nimic. Vreau ca Tu să mă conduci”.

Reporter:

Spune-ne puţin despre cariera ta de manechin.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Învăţam cum să mergem pe scenă, cum să avem un mers frumos, un trup care se unduieşte frumos, mişcări care atrag ochiul şi atenţia asupra noastră, cum să ne întreţinem.                Am învăţat să facem sport, aerobic, masaj, să ne îngrijim faţa. Am învăţat cosmetică, igienă, coafură, freze, machiaj; tot ce trebuie pentru a intra pe scenă.

Reporter:

Ce satisfacţii aveai în urma apariţiei pe scenă, când prezentai parada modei sau o linie nouă de îmbrăcăminte?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Plecam de la ideea că ceea ce le arătam oamenilor era un lucru bun şi încercam să aduc bucurie. Consideram că prin ceea ce arătam eu, prin zâmbetul meu, prin prezenţa mea, aduceam o bucurie.

Atunci când intram pe scenă mă simţeam cineva, mă simţeam admirată, lucru care în familie şi între prieteni nu se întâmpla. Acolo mi se dădea posibilitatea să-mi pun în evidenţă calităţile de femeie şi de tânără, ca personalitate, pentru că fiecare manechin are o altă personalitate.

Fiecare îşi alegea hainele în funcţie de personalitatea sau felul ei de a fi sau de a merge. Acest lucru îţi dădea posibilitatea să pui în valoare acea haină. De fapt, afişam imaginea unei personalităţi deosebite, astfel încât îi făceam pe cei care priveau acele haine să-şi dorească să devină şi ei acel om care dădeam noi impresia că suntem.

Îmi plăcea faptul că mă simţeam ca o artistă. Cu fiecare haină pe care o îmbrăcam eram parcă o altă persoană, cu un alt rol, iar acest lucru îmi dădea o mare satisfacţie. Parcă jucam mai multe roluri din diverse filme.

Reporter:

Vorbeai despre compromis şi păcat, lucruri la care ţi-a fost dificil să renunţi, dar până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai renunţat. Care erau acele compromisuri sau păcate la care a trebuit să renunţi?

Gabriela Militaru (Bidalach):

La prezentările de modă, de multe ori erai obligată să iei haine care nu ascundeau prea mult – puneau în evidenţă picioarele, decolteul mai mare sau trebuia să faci nişte mişcări mai provocatoare. Şi toţi ştim că un bărbat se simte atras şi nu-şi mai doreşte haina aceea, ci doreşte corpul acelei femei. Bărbaţii care participau la prezentări erau oameni bogaţi şi fără scrupule. Se întâmpla foarte des ca după prezentare să vină să îţi facă propuneri indecente.

Este o lume periculoasă şi după ce-ai intrat în ea este foarte greu să mai ieşi. Dacă ai început să trăieşti cu un bărbat, mai ales un bărbat mai în vârstă şi cu bani, ţi se duce vorba şi mergi din bărbat în bărbat, fie că vrei, fie că nu vrei.

Prin trupul nostru şi prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbaţi, le provocam instinctele primare. Asta îi făcea pe ei să se simtă bine şi nicidecum haina de pe noi. Lor le-ar fi plăcut să apărem cu cât mai puţine haine…

Apoi, pentru fetele tinere era foarte greu să-şi contureze propria lor personalitate. Ele efectiv le imitau pe cele de dinaintea lor. În primul rând că îşi vopseau părul în diverse culori, crezând că sunt mai deosebite, apoi prin machiaj, prin hainele foarte extravagante. Acest lucru le îndepărta de ele însele, le făcea să devină dezgustătoare, în loc să fie atractive.

Şi eu personal am avut această problemă, până când am zis: „Nu mai vreau. Vreau să fiu eu însămi!”.

Am rămas surprinsă că cei din jurul meu au admirat această schimbare. Multe fete cu care mă întâlnesc, chiar şi foste manechine, rămân surprinse şi îmi spun: „Ce bine arăţi!”, deşi nu folosesc nici machiaj şi nici o freză deosebită.

De aceea vreau să le transmit un mesaj fetelor: „Fiţi mulţumite cum sunteţi! Dumnezeu v-a făcut aşa cum trebuie! Nu trebuie să mai faceţi voi schimbări!”.

Dacă avem în fiecare zi o părtăşie reală cu Dumnezeu şi-L considerăm cu adevărat prietenul nostru, El va scoate la iveală frumuseţea din noi, pe care tot El a pus-o acolo.

Reporter:

Ce frumuseţe crezi că vrea Dumnezeu să afişeze un bărbat sau o femeie?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Eu cred că Dumnezeu vrea ca această frumuseţe să vină din interior spre exterior, nu din exterior spre interior.

Dacă Îi permitem lui Dumnezeu să ne schimbe interiorul, să pună dragoste în noi, atunci totul va fi bine. Dumnezeu ne va da înţelepciunea să ne alegem freza şi hainele potrivite, astfel încât să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru.

Reporter:

Binecuvântare, nu provocare… Biblia spune: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Dacă spui: „Nu contează ce crede celălalt, contează doar ca eu să mă simt bine, indiferent de ceilalţi”, înseamnă că mai ai mult de lucrat la bunătatea ta.

Şi dacă Dumnezeu ar spune: „Nu contează ceea ce vrei tu, trebuie neapărat să faci ceea ce spun Eu”, ar însemna că am devenit nişte roboţi.

Ca manechin am putut să cunosc cu adevărat murdăriile lumii şi mai ales a oamenilor bogaţi, pentru că meseria de manechin te introduce într-o lume a oamenilor cu bani. Tinerii care ajung acolo sunt aruncaţi într-o lume în care nu există scrupule, sunt învăţaţi nişte lucruri care lor li se par bune, dar care, de fapt, sunt lucruri imorale.

Şi eu am crezut la început că fac lucruri bune, că pot să le aduc bucurie celorlalţi. Şansa mea a fost că la mine meseria de manechin s-a limitat doar la scenă. Când coboram de pe scenă, redeveneam aceeaşi fată care eram zi de zi.

Încercam să nu ies din principiile mele şi prin asta  s-a dovedit că nu mă puteam adapta acelei lumi.

Chiar dacă după o prezentare mi se propunea, ca şi celorlalte fete, să ieşim la un suc, la o cafea, să oferim companie oamenilor de afaceri sau celor care ne priveau, eu nu mergeam. Rămâneau surprinşi că nu mai eram aceeaşi persoană de pe scenă – foarte atrăgătoare, cu mişcări unduitoare şi care doreşte să atragă atenţia asupra ei. În afara scenei eram eu însămi, cu principiile mele şi cu dorinţele mele. Acordam respect şi impuneam respect, iar lucrul acesta nu le plăcea.

Am intrat în această lume pentru că am crezut că este bine să devin manechin, că mă va ajuta să am popularitate, să fiu ca vedetele pe care le vedeam la televizor.

Reporter:

Ţi-ai dorit să fii apreciată, mai ales că şi copilăria ta a fost marcată de o familie dezorganizată. Când aveai 10 ani, tatăl tău a plecat de acasă şi ţi-ai fi dorit să fii acceptată şi încurajată. Pe scenă îţi simţeai împlinite aceste nevoi?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Da. Pe scenă eram în centrul atenţiei. Ştiam că oamenii mă admiră. Este un lucru extraordinar, mai ales că fetele îşi doresc foarte mult să fie admirate şi apreciate.

Reporter:

Ai avut un moment când L-ai întâlnit pe Isus Cristos şi El ţi-a schimbat viaţa. Ai renunţat la dorinţa de a deveni un manechin de renume şi ai început să lucrezi ca învăţătoare la o grupă de copii mici din Biserica la care mergeai – ceva foarte „domestic” în comparaţie cu cariera de manechin.

Cum ţi-a schimbat Cristos modul de a gândi, mintea, filozofia de viaţă?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Prin ceea ce făceam înainte căutam să mă împlinesc pe mine însămi, să obţin bucurie şi fericire. Dar după ce     L-am descoperit pe Isus Cristos şi El a pus dragoste în mine, după ce am simţit împlinirea şi căldura sufletească pe care le-am primit de la El, am renunţat la egoismul meu.

M-am simţit foarte liberă când mi-am dat seama că eu, ca şi creştină, pot să mă îmbrac cum îmi place. Mie îmi plac foarte mult hainele largi şi lungi, să nu se vadă prea mult. Dar lumea de afară, inclusiv fostul meu prieten, voia să mă îmbrac sexi, cu haine mulate pe corp, ceea ce pe mine mă stresa.

Reporter:

Tu ai devenit o creştină-model pentru multe alte femei. Încerci să ai o inimă smerită şi o viaţă trăită în dragoste, plină de bunătate şi de compasiune pentru cei din jur.

Gabriela Militaru (Bidalach):

La început ştiam multe lucruri despre Cristos, dar încă cochetam cu păcatul. Credeam că ceea ce fac în lume, deci faptul că mă machiez, că mă îmbrac cu fustă scurtă, că ies pe scenă, nu are cum să-mi deranjeze viaţa creştină.

Mi se părea că este ceva normal, o meserie ca oricare alta, care nu poate deranja. Dacă o faci în limitele respectului, deci nu păcătuieşti, nu te culci cu cineva care nu este soţul tău, nu superi pe cineva, nu loveşti, nu minţi, nu furi, înseamnă că nu faci nimic rău.

Dar am văzut că nu trebuie nici măcar să ispiteşti pe cineva, lucru pe care eu îl făceam cu brio pe scenă. Mi-am dat seama că prin ceea ce fac, eu stârnesc poftele sexuale ale acelor oameni, şi nicidecum bunătatea din ei, pentru care Dumnezeu i-a făcut. Eu fructificam ceea ce Satan voia să stârnească în ei: instinctele primare. Atunci am zis: „Doamne, eu Te cunosc pe Tine, eu vreau să trăiesc pentru Tine, dar eu ce fac? Eu îl ajut pe Satan, deci sunt o unealtă a lui Satan?”. Aceasta m-a făcut să mă schimb radical.

În momentul când L-am primit pe Domnul Isus în inimă, am fost aşa de tulburată încât am spus: „Doamne, dar eu NU sunt plină de dragoste, NU sunt plină de compasiune, nu sunt aşa cum vrei Tu. Doamne, eu mă opresc!”. Atunci am renunţat la această carieră.

Chiar prietenilor mei din lume, cărora li se părea normal să aibă o groază de prietene şi să se culce cu ele, eu le spuneam că nu este bine ceea ce fac. Ei recunoşteau că nu este bine, dar totuşi nu se schimbau.

Le spuneam: „Când te legi de o fată, o provoci să se implice sentimental. Dar când o părăseşti, ea se simte trădată şi lovită în suflet. Şi cine eşti tu să loveşti în sufletul ei? Sufletul e creat de Dumnezeu, nu de om”.

Eu cred că este ca şi cum ai lovi-o cu o sticlă în cap, faptă care este considerată crimă şi pentru care faci puşcărie. Dar pentru sufletul fetelor lovite cine plăteşte?

Sau al băieţilor loviţi, pentru că aveam şi prietene care făceau „colecţie” de băieţi – le dădeau chiar note şi îi categoriseau cu un limbaj foarte urât.

Nu puteam să-i înţeleg pentru că prietenii mei aveau alte principii, iar eu mă simţeam stresată în preajma lor.

I-am pierdut pe toţi acei prieteni, când m-am întors la Cristos, dar nici nu le-am simţit lipsa, pentru că acum am mulţi prieteni creştini. Am pierdut vreo 10-15 prieteni, dar am câştigat vreo 70-80 care sunt oricând dispuşi să mă ajute, şi o „armată” întreagă care să se roage pentru mine.

Reporter:

De acolo, de sus, de pe scenă, de sub lumina reflectoarelor şi a rampei, ai coborât la copii.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Copiii te admiră aşa cum eşti. Nu trebuie să te machiezi sau să zâmbeşti într-un anumit fel. Dacă eşti tu însăţi, le zâmbeşti şi dai mâna cu ei, atunci îţi sunt cei mai buni prieteni.

Reporter:

Deosebirea dintre cele două lumi este mare: o lume văzută prin ochii unora care au bani şi care merg la prezentările de modă ca să admire, aşa cum spuneai tu, nu atât hainele, cât mai mult trupurile acelor fete care poartă hainele respective, şi o lume văzută prin ochii nevinovaţi şi sinceri ai unui copil care admiră sufletul.

Copilul poate nici nu remarcă ce haine ai, dacă ai o fustă strâmtă sau largă, dacă eşti în pantaloni, dacă eşti machiată sau nu. Copilul îţi vede şi îţi simte sufletul.

Gabriela Militaru (Bidalach):

Da. Copiii dau valoare hainelor prin faptul că sunt purtate de tine. Ei se bucură. Ei vor ţine minte hainele tale pentru că le porţi tu, pentru că tu eşti prietenul lor şi le oferi dragoste şi bucurie.

Cei din lume nu vor ţine minte hainele, ci trupul tău. Dacă hainele pun bine în evidenţă picioarele, mâinile sau sânii, atunci te vor ţine bine minte. Şi vor zice: „Tipa asta arată bine!”. Pe când un copilaş spune: „Hainele acestea sunt frumoase pentru că sunt purtate de învăţătoarea mea!”.

Reporter:

Şi dacă, de exemplu, în loc de cap nu ai avea nimic, pe cei din lume nu i-ar deranja deloc. Ei văd o altă parte… poate chiar îi deranjează dacă le arăţi că mai şi gândeşti…

Gabriela Militaru (Bidalach):

Da, mai ales pe unii bărbaţi. Când dau de aşa ceva, fug. Dacă s-ar putea să nu vorbeşti sau să vorbeşti doar lucruri mărunte, mici prostioare, atunci e perfect.

Deci atât timp cât nu suntem zidiţi şi înrădăcinaţi în Cuvântul lui Dumnezeu, calităţile pe care Dumnezeu le vrea pentru noi, ca să devenim sfinţi, nu ies la iveală. Nu putem deveni buni creştini dacă nu Îl lăsăm pe EL să ne modeleze, dacă nu acceptăm condiţiile pe care EL le pune.

Asta necesită citirea zilnică a Bibliei, rugăciune zilnică şi mai ales aplicarea a ceea ce citeşti. Este uşor să citeşti, dar greu să aplici.

Reporter:

Mântuitorul nostru iubit, Domnul nostru Isus Cristos, spune: „Dacă […] nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”.

Tu ai ales să te faci ca un copilaş în modul liber de a gândi, în sinceritate, în lipsă de ipocrizie, de egoism, de prefăcătorie. Ce ţi-ai dori să realizezi în viaţă?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Mi-aş dori să devin misionară. Dar nu vreau să merg singură, ci vreau să am o familie misionară. Mă rog Domnului pentru aceasta. Vreau să merg în misiune, să fiu o soţie misionară şi o misionară foarte bună.

(N.A. La data lansării acestei cărţi, Gabriela este într-adevăr misionară. S-a căsătorit şi împreună cu soţul ei au plecat din Timişoara şi s-au stabilit ca misionari într-un sat din judeţul Caraş-Severin.)

Reporter:

De la viaţa de scenă vrei să cobori în mijlocul junglei. Dintr-o „junglă” în altă junglă… De pe scenă, unde prezentai moda prin trupul tău, vrei să pleci misionară ca să-L prezinţi pe Cristos prin vorbele tale, prin sufletul şi prin caracterul tău.

Lucrul acesta poţi să-l faci şi la 70 de ani, cu aceeaşi strălucire. Prezentarea lui Cristos este ceva ce nu poate fi atins sau învechit de trecerea timpului. Apoi tu te adresezi sufletelor oamenilor, nu trupurilor lor. Cum a fost copilăria ta?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Era frumoasă când mă retrăgeam în visurile mele. Am fost un copil neadaptat, trăiam numai din visuri, bazat pe ceea ce vedeam la televizor, pentru că în familie n-am primit căldură, admiraţie şi dragoste. Părinţii mei nu-mi puteau da fericire, deoarece mereu erau tensiuni între ei.

Tata era alcoolic, iar mama era foarte nervoasă, mai ales când el venea beat acasă. Indiferent ce spunea mama sau cât de mult se enerva, el continua să vină beat. Tensiunile, certurile, uneori chiar şi bătăile erau foarte multe, iar pe mine, ca şi copil de 6, 7, 8 ani m-au marcat mult.

De multe ori seara, când în bucătărie era scandal şi ceartă, eu mă retrăgeam în camera mea şi, pe întuneric, să nu mă vadă nimeni, mă puneam pe genunchi şi mă rugam Domnului cum ştiam eu: „Doamne, fă-i pe părinţii mei să nu se mai certe, să nu se mai bată, să nu mai fie această tensiune în familie”.

Asta m-a făcut să mă închid în mine însămi, să fiu mai altfel decât ceilalţi copii, să nu mă pot juca cu ei, să fiu mai retrasă, mai sentimentală.

Am fost şi internată în spital, datorită gravelor probleme de adaptare, cauzate de situaţia din familie. Astfel de probleme există şi în alte familii, deoarece erau mulţi copii ca mine în spital, din cauza problemelor familiale.

Mama nu putea să înţeleagă cum aceste relaţii dintre ei au putut să mă marcheze pe mine. Dar sunt mulţi copii, adolescenţi sau persoane adulte acum, care sunt marcaţi de copilăria lor. Sunt chiar şi copii care au vrut să se sinucidă.

După un an de zile de terapie am început să văd lumea cu alţi ochi, să nu mai fiu copilul retras care se ascunde în colţul camerei. Am început să râd, să răspund la şcoală, ceea ce înainte nu făceam, datorită complexelor de inferioritate şi a fricii că eu sunt aşa cum sunt şi am o familie aşa cum am.

Reporter:

Înainte ai avut modele între prezentatoarele de modă. Care sunt acum modelele din viaţa ta?

Gabriela Militaru (Bidalach):

Acum modelul meu suprem este Isus Cristos. Mă întreb: Ce ar face Cristos în locul meu?.

Reporter:

Cum spune Apostolul Pavel: „Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui. […] Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi!”.

Tu ai devenit o făptură nouă prin puterea lui Dumnezeu. La fel ca mulţi alţii, şi viaţa ta fost schimbată de El.

Ioan Ciobotă, RVE

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button