Mai de mult , o randunica avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei, sarmana , ca la chipul Soarelui:
De cu zori pornea – sageata – cautand pe deal si vai.
Hrana pentru puii sai. S-a culcat ea nemancata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntamplat nicicand
Dintre pui, s-adoarma vreunul ars de sete sau flamand;
Nici n-a fost mai mandra mama decat ea-ntre randunici,
Cand vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici,
Si n-a mai avut odihna nici cat ai clipi , sub soare,
Pana cand, toti puteau sa plece incotro voiau sub slava,
Randunica , istovita, a cazut in cuib bolnava
Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui ,
Zise celor sase pui:
” Dragii mamei, eu de-aseara, simt in inima un cui:
Aripile greu ma dor si nici vorba sa mai zbor…
Dumnezeu mi-a dat putere, – aricat am avut nevoi,-
Sa gasesc intr-una hrana pentru voi…
Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamei, se cuvine ,
Mari cum v-a facut maicuta , sa-ngrijiti si voi de mine
Si ca – nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob,
Fiecare ,sa-mi aduceti, zilnic, numai cate-un bob;
Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine
Pana cand o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine ”
Ascultand cuvintul mamei, au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe insa puii, – beti de-al slavilor inalt-
Fiecare-avand nadejdea ca-i va duce celalalt,-
N-a mai dus nici unul bobul, si uitata mucenica ,
A murit atunci de foame, cea mai sfanta randunica
Si-a ramas apoi povestea trista ,neluata-n seama ,
Orisicui ai sta s-o spui, –
Ca o mama isi hraneste: sase, opt sau zece ,pui;
Insa zece pui adesea, nu pot toti hrani o mama.
INDRUMATORUL CRESTIN BAPTIST
ANUL 1969
