ArticoleRugaciune

Rugăciune pentru România

Iată-ne din nou în ultima zi a acestui an. Mulţi dacă se uită în spatele lor la ceea ce au realizat sau au avut de realizat, poate privesc cu bucurie ori privesc cu regret pentru că au trecut pe lângă multe lucruri pe care le-au putut face şi nu le-au făcut.
Însă, vreau cu toţi să privim puţin în sufletele noastre să vedem cât am progresat în viaţa spirituală, de câte ori am spus unei persoane despre dragostea lui Dumnezeu. În acelaşi timp vedem cum Dumnezeu a fost cu noi şi ne-a întărit pe toţi, cu toate căci Guvernul anunţă criză economică în ţară, ştim căci la Dumnezeu nu există criză financiară, ci El se îndură de toţi copii lui care îl slujesc şi se închină lui.
Durerea cea mai mare pentru ţara noastră este căci majoritatea oamenilor mor în păcatele lor, au ajuns să se urască frate pe frate, copii nu se mai înţeleg cu părinţii, calamităţile apasă tot mai rău asupra noastră, şi toate acestea pentru căci poporul român a ajuns un popor răzvrătit, şi nu vor să mai audă de Dumnezeu şi dragostea Lui care ne cheamă pe toţi la El.
Cu ajutorul lui Dumnezeu mâine va fi prima zi din viaţa noastră în care păsim în anul 2011; fie ca pentru toţi românii de pretutindeni să fie un an în care îl vor sluji pe Dumnezeu mai mult şi cu mai multă dăruire.

De aceea vă îndemn pe toţi şi aş dori să ne rugăm pentru ţara noastră pentru următoarele cauze:
-evanghelizarea tuturor localităţilor şi satelor neevanghelizate;
-întărirea misionarilor care evanghelizează zonele cu procent scazut de creştini;
-elibererea României de sub blestemul lui Dumnezeu care apasă tot mai mult peste români;
-unitatea românilor de pretutindeni;
-şi deasemenea Binecuvântarea României în următorul an.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button