Interviuri

Interviu cu Raul Cionca

“Trăiam în promiscuitate. Totul avea conotaţii sexuale pentru mine: vorbirea, purtarea, felul în care mă îmbrăcam, felul în care arătam. În sensul că îmi doream să fiu privit, îmi doream să privesc, îmi plăcea să flirtez. Nu trebuia ca păcatul să se consume neapărat, dar totul era îmbrăcat într-o aură de sexualitate, de lascivitate, de senzualitate.”

“Toată lumea şi tot ceea ce făceam se învârtea în jurul meu. Eu eram centrul atenţiei mele, eram un tip foarte încrezut.”

“Totdeauna aveam tendinţa de a-i pune pe ceilalţi într-o lumină mai nefavorabilă, de a mă ridica pe mine.”

“Pentru mine, fetele reprezentau o modalitate de a-mi satisface propriile dorinţe, propriile satisfacţii. Îmi plăcea să mă văd frumos în ochii lor. Nu mă interesa personalitatea lor, nu mă interesau dorinţele lor, nu mă interesa cine sunt şi ce vor de la mine.”

“În momentul în care am cunoscut-o pe fata respectivă şi-n momentul în care eşti în prezenţa răului, practic nimic nu te mai bucură. Ai impresia că nimic nu te mai poate scăpa de acolo. Ai impresia că este ca un tunel negru, un abis, ca o cădere din care nu poţi să te mai ridici.”

“Scăpaţi de promiscutate. Faceţi un pas către Dumnezeu şi El vă va cuprinde cu toată dragostea Lui.”

Doamne, ajută-mă. Uite au venit, au ieşit fustele, au ieşit imaginile voluptoase…”

În anul 2002-2003, Raul Cionca a fost campion european la karate, a deţinut titulul european la karate.

Reporter:

– Raul, care sunt cele mai importante evenimente din viaţa ta de până acum? Sportul, şcoala, întâlnirea cu Dumnezeu sau prietenele?

Raul Cionca:

– Acum m-ai pus într-o situaţie destul de delicată, în sensul că mi-ai prezentat practic momentele sau aspectele esenţiale din viaţa mea, din trecutul meu, din prezentul meu.

Acum cel mai important pentru mine este Dumnezeu. Cel mai important moment şi mai frumos moment şi mai graţios a fost momentul în care Dumnezeu S-a întâlnit cu mine şi apoi eu cu El.

Sunt din Satu Mare. Viaţa mea de la o anumită vârstă, când am început şi eu să am conştiinţa de sine, a fost destul de zbuciumată.

Reporter:

– De prin clasa a VI-a, a VII-a când începeai să te uiţi mai mult în oglindă şi să fii mai preocupat de aspectul exterior.

Raul Cionca:

– Exact, de imaginea de sine şi aşa mai departe.

Toată lumea şi tot ceea ce făceam se învârtea în jurul meu. Eu eram centrul atenţiei mele, eram un tip foarte încrezut. Dar totuşi de fiecare dată când făceam lucruri neplăcute era ceva mult mai adânc, care-mi atrăgea atenţia, care mă făcea să nu mă simt bine, care mă făcea ca seara, înainte de culcare, chiar să-mi cer scuze.

Şi spunea un mare teolog, la un moment dat, că doar faptul că ne dăm seama de graşelile noastre este deja o mare binecuvântare. Eu mi-am dat seama de greşelile mele şi-am trăit mult timp cu sentimentul acesta.

A urmat perioada liceului în care, făcând sport de performanţă, am avut anumite rezultate. Am avut succes şi pe plan şcolar şi sportiv. Implicit mândria a început să-şi spună cuvântul în viaţa mea. M-am comportat ca atare. Şi am devenit o persoană destul de neplăcută.

În prezenţa mea doar prietenii cei mai apropiaţi se simţeau bine, pentru că totdeauna aveam tendinţa de a-i pune pe ceilalţi într-o lumină mai nefavorabilă, de a mă ridica pe mine.

Reporter:

– Ai avut între timp şi prieteni, prietene? Au început să-ţi placă distracţiile, fetele, prieteniile?

Raul Cionca:

– Da, aşa este. Am avut prieteni. Când eşti un tip extrovertit, când nu-ţi este ruşine de cum arăţi, de alte aspecte în ceea ce te priveşte, atunci bineînţeles că este uşor să-ţi faci prieteni şi prietene.

Pentru mine, fetele reprezentau o modalitate de a-mi satisface propriile dorinţe, propriile satisfacţii. Îmi plăcea să mă văd frumos în ochii lor. Şi-mi era suficient. Nu mă interesa personalitatea lor, nu mă interesau dorinţele lor, nu mă interesa cine sunt şi ce vor de la mine. Pur şi simplu mă interesa ca eu să mă simt bine în prezenţa lor.

Asta până am întâlnit o domnişoară. Eram la liceu. Am crezut că o iubesc foarte mult. Mi-am arătat sinceritatea şi toate sentimentele acelea caracteristice vârstei de adolescent, dar am fost dezamăgit. Atunci am tras concluzia: „În momentul în care-ţi arăţi sentimentele faţă de o fată, vei fi dezamăgit. Trebuie să te comporţi ca atare.”

Am ajuns la facultate şi am început să iau atitudine. În sensul că, dacă până acum eram un tip încrezut şi nu mă interesau dorinţele lor şi nu mă interesa cine sunt ele, la facultate am devenit şi mai rău. Ceea ce nu mi-a fost deloc folositor. Pentru că această frustrare a mea din trecut m-a determinat să-i frustrez pe ceilalţi şi a acumulat în mine şi mai multă amărăciune.

Reporter:

– Cum te percepeai tu în momentul când ai câştigat Campionatul European de karate, în sezonul 2002-2003, când ai fost în punctul de maxim?

Raul Cionca:

– Au mai fost şi înainte puncte de maxim, în sensul că am participat la competiţii de prestigiu şi am reuşit să ajung pe podium alături de nume importante din lumea karate-ului.

Dar în 2002 a fost un moment deosebit pentru că am ajuns foarte greu acolo. Am simţit în momentul acela o bucurie şi o încununare, dacă vreţi, a eforturilor mai multor oameni.

În primul rând mi-au venit în minte părinţii mei, mi-au venit în minte antrenorii, mi-au venit în minte prietenii, o profesoară căreia vreau să-i mulţumesc, doamna Florina Popa, care m-a sprijinit foarte mult în decizia aceasta de a merge la competiţie şi de a face ceea ce mă împlineşte.

Reporter:

– Care a fost momentul de maxim din punct de vedere spiritual, momentul întâlnirii tale personale cu Domnul Isus Cristos, Cel care ţi-a schimbat întreaga viaţă?

Raul Cionca:

– Prima oară am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu viu care chiar schimbă viaţa unui om de la prietenul meu, Adrian, cu care am fost coleg de liceu. Am mers pe la el şi el mi-a vorbit atunci foarte, foarte serios, foarte dezinvolt, foarte liber şi liniştit despre un Dumnezeu atât de real, încât pe moment chiar mi-am dorit să-L cunosc şi eu pe acest Dumnezeu.

A fost momentul în care, practic, am început să deschid Biblia, să citesc din Biblie. Am început să-mi regăsesc viaţa sau ziua trecută într-un pasaj, într-un verset, într-un cuvânt.

A fost ceva deosebit în momentul în care am început să descopăr că această carte este mai mult decât o scriere oarecare. Dar, există un dar, nu am avut puterea de a lua atitudine. Nu am avut puterea şi m-am zbătut, pot să spun vreo 2-3 ani în acest joc, între alb şi negru.

Citeam din Biblie, mă rugam, dar m-au stăpânit mult timp păcatele mele. Oamenii le spun astăzi probleme. Eu, ca şi creştin, vreau să le spun păcate. Chiar am trăit în promiscuitate. Chiar am fost un păcătos. Chiar sunt păcătos, dar un păcătos iertat.

Reporter:

– Care erau păcatele cu care te luptai pe vremea respectivă?

Raul Cionca:

– Unul dintre cele mai mari păcate era cel care priveşte viaţa sexuală. Trăiam în promiscuitate. Totul avea conotaţii sexuale pentru mine: vorbirea, purtarea, felul în care mă îmbrăcam, felul în care arătam.

Îmi doream să fiu privit, îmi doream să privesc, îmi plăcea să flirtez. Nu trebuia ca păcatul să se consume neapărat. Dar totul era îmbrăcat într-o aură de sexualitate, de lascivitate, de senzualitate. Nu ştiu, la un moment dat toate gândurile astea care-ţi întunecă privirea te trimit într-o lume de amorţeală. Eram un tip amorţit.

Am început să scad din punctul de vedere al randamentului pe plan sportiv şi pe plan şcolar. Învăţam foarte puţin, credeam că sunt “Ombelico del Mondo” şi credeam că trebuie să învăţ 2-3 zile pentru a lua un examen. Nu a fost aşa.

Reporter:

– Ai fost condiţionat de mediu, ţi-a fost indus acest comportament sexual, această sexualitate în toate lucrurile? Acest mod de a gândi se toarnă cu găleata în minţile oamenilor acum. Peste tot parcă lumea a înnebunit. Totul este doar despre sex sau sexualitate. În orice reclamă nu poţi să vezi decât lucruri care fac referire sau fac trimitere la sex.

Ai fost condiţionat de mediu exterior sau pur şi simplu din interiorul tău au pornit toate aceste tendinţe spre păcat?

Raul Cionca:

– Analizând problema mai în profunzime, mi-ar fi uşor să dau vina pe mediul exterior. Nu aş vrea nici o clipă să mă dezbrac de haina vinovăţiei şi să spun că mediul a fost de vină sau anturajul. Pe urmă, bineînţeles, toate celelalte lucruri vin de la sine.

Auzind despre faptul că este bine să-ţi pierzi virginitatea la 14-15 ani, având prieteni care au făcut asta, îţi doreşti şi tu, nu? Şi-atunci iei atitudine.

Pe urmă vine vârsta adolescenţei târzii, 18-19-20 de ani, când deja eşti conştient şi responsabil de faptele tale.

Bineînţeles, ajungând la facultate, am dat de un anturaj care nu a fost tocmai potrivit. Nu aş vrea să intru în amănunte şi în detalii. Cert este că aveam o viaţă de noapte în fiecare seară.

Reporter:

– O viaţă de noapte în fiecare zi.

Raul Cionca:

– Pentru mine ziua începea în jurul orelor 22 şi ajungeam dimineaţa la ora 4-5 mahmur.

De multe ori, de foarte multe ori mă trezeam în mijlocul râsului, trist. Bine, asta deja după ce ţi-am spus, am început eu să aflu despre Dumnezeu şi să citesc despre Dumnezeu.

Reporter:

– Există un martor pus de Dumnezeu în om. Şi anume conştiinţa. Te-am întrebat dacă ai avut senzaţia că mediul exterior te-a influenţat sau a pornit din tine, pentru că în acest moment psihologia laică spune că omul este bun în sine însuşi, dar mediul îl condiţionează să fie rău. Pe când Biblia spune că omul este rău în sine însuşi. Şi are nevoie de Altcineva care să-l ridice de acolo.

Spre deosebire de psihologia laică, ce spune: „Caută în tine însuţi, vei găsi acolo rădăcinile bune şi vei putea să-ţi rezolvi problemele”, Biblia spune: „Avem nevoie de Cristos care să ne ridice din păcat şi din mocirlă.”

Raul Cionca:

– Am căutat foarte mult în mine însumi.

Reporter:

– Poţi doar să te prăbuşeşti atunci când cauţi în tine însuţi.

Raul Cionca:

– Chiar am căutat în mine însumi, dar nu am văzut prea multe porniri frumoase şi pure. Eu cred că puritatea, curăţia, lumina şi tot ceea ce-i frumos vine doar în momentul în care admiţi că doar Dumnezeu te-a creat, şi că El, doar El poate să te schimbe şi să te curăţească.

Reporter:

– Fiind un om care L-ai întâlnit pe Cristos, care ai fost atins de mâna Lui şi de puterea Lui prin Duhul Sfânt, cum îţi vezi viaţa acum? Cum Îi spui că-L iubeşti, că este frumos, că este viaţa ta?

Raul Cionca:

– Din momentul în care Dumnezeu m-a luat în mâna Lui, e ca în povestea cu urmele pe nisip. Când ne este greu spunem: „Doamne, unde-ai fost?” Şi vedem doar paşii noştri. Dar El ne spune: „Nu, nu erau paşii tăi, erau paşii Mei. Pentru că Eu te-am luat în braţe.”

Revenind la momentul despre care îţi spuneam, am cunoscut o fată. Am avut atunci neşansa de a vorbi cu Diavolul. Dumnezeu S-a arătat maestru şi-n acele momente şi s-a folosit de acel incident, de acea clipă de umbră, de frică, pentru a mă scoate la lumină.

În momentul în care am cunoscut-o pe fata respectivă şi-n momentul în care eşti în prezenţa răului, practic, nimic nu te mai bucură. Ai impresia că nimic nu te mai poate scăpa de acolo. Ai impresia că este ca un tunel negru, un abis, ca o cădere din care nu poţi să te mai ridici. Numai eventual zburând în sens invers.

În acele clipe l-am cunoscut pe Cusman Cionca, pastorul Bisericii „Metanoia” din Timişoara. El m-a ajutat să mă ridic. Este noua mea familie. Este biserica în care m-am integrat. Este trupul în care m-am potrivit, în care Dumnezeu m-a potrivit, pe care Dumnezeu mi l-a pregătit şi pentru care vreau să-I mulţumesc lui Dumnezeu.

Reporter:

– Care crezi că este raţiunea pentru care Pavel spune: „S-alergăm pentru premiul chemării cereşti?” De ce o comparaţie cu sportul?

Raul Cionca:

– Am crezut că, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu, totul va fi mirific, va fi ca-ntr-un basm. Este mult mai frumos decât într-un basm, pentru că într-un basm sunt reguli dinainte stabilite; ori în viaţă nu sunt, ci viaţa este imprevizibilă.

Şi Dumnezeu Se arată maestru în fiecare zi, la fiecare pas din alergarea mea. Se arată maestru pentru că îngăduie încercarea şi mă ajută să ies din ispită.

Este ceva fantastic cum El, de fiecare dată, Se foloseşte de toate clipele pe care eu le consider grele şi de neîndurat ca să-mi arate că toate aceste momente au un scop foarte bine definit în umblarea mea. Şi anume de a mă face desăvârşit. Desăvârşirea aceasta culminează, cum scrie şi în Biblie, cu dragostea de oameni, cu iubirea faţă de cei din jur.

Dumnezeu mă binecuvântează cu dragostea celor din jur. Tot în Biblie spune că „Dragostea celor din jur preţuieşte mai mult decât aurul şi agintul.” Dragostea celor din jur nu este meritul meu, nu este consecinţa a ceea ce eu fac, spun sau gândesc. Este consecinţa faptului că Dumnezeu mă iubeşte, îmi trimite oameni care să mă iubească si care să aibă grijă de mine, care să-mi spună că mă iubesc.

Reporter:

– Poate sunt printre cititorii noştri persoane care şi-ar dori să devină campioni europeni la karate sau la un alt sport. Poate sunt oameni pentru care relaţiile sexuale în afara căsătoriei – relaţii sexuale neîngăduite de Biblie – constituie un mod de viaţă. Sau absolvirea unei şcoli cum este Facultatea de Drept, pe care o absolvi tu, constituie, la fel, un ţel. Ce le-ai spune acestor oameni?

Raul Cionca:

– Faptul că eu am terminat Facultatea de Drept, că am câştigat aceste competiţii, că am prieteni sau faptul că împreună cu Dumnezeu am ieşit din promiscuitate, nu mi se datorează mie. Mi se datorează mie într-o măsură foarte mică. Se datoreză milei lui Dumnezeu.

În momentul în care eu am strigat: „Doamne, ajută-mă. Uite au venit, au ieşit fustele, au ieşit imaginile voluptoase…”

Reporter:

– „…Strada-i plină de carne goală”, spunea pastorul Iosif Ţon…

Raul Cionca:

– Am strigat la Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă, fă ceva.” Şi El îmi dă putere să trăiesc o viaţă corectă, după voia Lui.

Vreau să le spun tuturor tinerilor sau cititorilor că nu trebuie să treacă pe unde am trecut eu. Nu-i nevoie.

Tatăl meu îmi spunea că: „Adevăraţii înţelepţi învaţă din greşelile altora.” Eu vă spun: „Fiţi înţelepţi. Urmaţi-L pe Dumnezeu, învăţaţi din greşeala mea.”

Aş vrea să vă îndemn pe toţi, tineri, mai puţin tineri: scăpaţi de promiscuitate. Faceţi un pas către Dumnezeu şi El vă va cuprinde cu toată dragostea Lui. Iar restul: succesul pe plan sportiv sau profesional, restul vine de la sine, restul ne sunt date pe deasupra.

Ioan Ciobotă, RVE

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button