Interviuri

Interviu cu Angelica Romaşcu

„Eram într-o stare atât de avansată de boală, încât de multe ori mă lua salvarea de la şcoală. Erau momente în care mă ţineam cu mâna stângă de tablă şi cu mâna dreaptă scriam pe tablă. Şi deodată am simţit că mă simt foarte bine şi că nu mai am aceste stări.”

În acest moment mă simt că sunt ca bulgărele de ţărână pe care în dragostea Lui nemărginită l-a luat în mâinile Lui, i-a dat formă şi chip după asemănarea Lui, a suflat duh de viaţă peste mine şi ştiu că ceea ce sunt, sunt prin El.”

„Orchestra cânta „Vino la Isus – Apa Vieţii.” ?n momentul în care am auzit primele versuri din cântare, sunt atât de impresionată încât îmi amintesc, efectiv, clipele acelea, am izbucnit în plâns şi simţeam că ceva se întâmplă cu întreaga mea viaţă.”

Reporter:

– Angelica Romaşcu a fost profesoară de fizică. Acum este avocat. Provine dintr-o familie de buni ortodocşi, care au crescut-o cu frică şi cu teamă de Dumnezeu.

Angelica Romaşcu:

– De la primii paşi ai vieţii mele părinţii au încercat să mă înveţe rugăciunea „Tatăl nostru” şi „Înger, îngeraşul meu”. În familia părinţilor mei se practica rugăciunea, postul, cititul Bibliei.

Primul contact cu o biserică neoprotestantă s-a produs cu aproximativ 14 ani în urmă. Era o seară minunată de Crăciun, când la geamul casei mele s-au auzit colinde. Venise un grup de colindători din Biserica Penticostală să colinde la o familie din vecini. Auzind minunatele colinde, am deschis geamul camerei mele să le ascult. Când au terminat de colindat am încercat, conform obiceiului ortodox, să dăm bani colindătorilor. Colindătorii au refuzat să primească aceşti bani spunând că ei nu colindă pe bani. Noi totuşi am insistat. Răspunsul lor a fost foarte clar: „Dacă doriţi să daţi aceşti bani, noi vă invităm la biserică şi puteţi să-i daţi dumneavostră personal.” Au plecat iar noi am rămas cu banii. Cu banii şi cu colindele.

Într-o duminică după-masă, am hotărât ca împreună cu mama să mergem la biserica penticostală din apropiere. Când am intrat acolo, orchestra cânta „Vino la Isus – Apa Vieţii.” În momentul în care am auzit primele versuri din cântare, sunt atât de impresionată încât îmi amintesc, efectiv, clipele acelea: am izbucnit în plâns şi simţeam că ceva se întâmplă cu întreaga mea viaţă.

Reporter:

– În spate era Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt.

Angelica Romaşcu:

– Sunt convinsă. Atunci n-am înţeles. Cât am stat în biserică, am plâns tot timpul. M-am simţit deosebit de bine în biserica aceea şi simţeam că ceva se întâmplă cu fiinţa mea.

În perioada respectivă eram profesoară, la actualul Colegiu Bănăţean, din Timişoara şi eram tare, tare bolnavă. Doctorii mi-au pus doar un diagnostic de anemie şi spasmofilie.       Eram într-o stare atât de avansată de boală, încât de multe ori mă lua salvarea de la şcoală. Erau momente în care mă ţineam cu mâna stângă de tablă şi cu mâna dreaptă scriam pe tablă.

Într-o duminică după-masă am ieşit şi eu în faţa bisericii, să se roage pentru mine. Pot să mărturisesc că la scurt interval de la acest eveniment, m-am simţit foarte bine. Nu mai aveam stări de ameţeală, mă simţeam bine.

În momentul acela am simţit că de fapt, Dumnezeu s-a atins de mine şi m-a vindecat. Acest lucru mi-a dat foarte multă încredere şi curaj. Alergam la Dumnezeu de fiecare dată când simţeam că-n viaţa mea ceva nu e în regulă, când simţeam că sunt tristă sau apăsată.

Am început să citesc din Biblie zilnic, să mă rog, iar rugăciunea mea să nu mai fie atât de superficială, doar un „Tatăl nostru” şi atât.

Reporter:

– Dumnezeu vrea să aibă cu noi o relaţie de tată şi fiu, în care noi să-i vorbim şi El să ne răspundă.

Angelica Romaşcu:

– A trebuit să treacă destul de mult timp până eu am înţeles acest lucru. De asemenea, trebuie să menţionez că Dumnezeu niciodată nu m-a dezamăgit.

Reporter:

– Pentru dumneavoastră Dumnezeu nu era doar un concept, idee filosofică sau idee teologică. Era efectiv o relaţie cu o persoană.

Angelica Romaşcu:

– Exact. Ajunsesem la un moment dat să stau de vorbă cu Dumnezeu şi să-i spun deschis ce gândesc, ce simt, care îmi sunt nevoile. Dar continuam de fapt să fiu în maniera aceea de credincios care tot timpul ştiam să-i cer lui Dumnezeu: „Doamne dă-mi! Doamne fă-mi! Doamne ajută-mă! Doamne fii cu mine la examenul acesta! Doamne însoţeşte-mă în călătoria pe care o fac şi fereşte-mă de accidente şi de tot.” Nu mi-am ridicat niciodată problema că ar trebui de fapt să fac şi eu ceva pentru Dumnezeu.

În octombrie ’92, eram pe masa de operaţie. Aveam o fiere, care-mi făcea probleme de ani de zile, cu calculi biliari, la care eu mă încăpăţânam să nu fac operaţie, atunci când medicii mi-au propus acest lucru. În acel moment mă aflam în faza în care era prea târzie venirea mea la medic. Medicul aproape că a refuzat să mai opereze văzând rezultatele analizelor şi văzând situaţia în care eu mă aflam. Când am ajuns pe masa de operaţie şi s-a făcut incizia, tot abdomenul meu era cangrenă. Fierea se fisurase, se scursese şi a infectat întregul abdomen. Operaţia a durat 4 ore şi jumătate, iar medicul mi-a spus că voi mai trăi între 3 şi 6 luni.

În momentul acela ştiam că biserica penticostală Elim din Timişoara se ruga pentru mine. Dacă astăzi sunt în viaţă sunt numai datorită lui Dumnezeu.

Au trecut cele 6 luni, verdictul pe care mi l-a dat medicul. După ce a expirat acest termen de 6 luni şi totul era în regulă, nici atunci eu nu am hotărât să-l urmez pe Dumnezeu.       Consideram că ceea ce fac este suficient, că de fapt eu sunt cu Dumnezeu şi că nu trebuie să fac nimic altceva. Nu am nevoie de acest legământ în apă, care este botezul. Nu-i înţelegeam întru totul semnificaţia.

Atunci Dumnezeu a produs un seism în viaţa mea, de n-a mai rămas piatră pe piatră. În momentul acela, evenimentele prin care am trecut prăbuşiseră absolut tot ceea ce era în viaţa mea. În disperarea aceea am hotărât: mă împac cu Dumnezeu şi închei legământul în apă. Aşa am luat decizia. La 1 august ’93 am încheiat legământul cu Domnul, devenind o fiică a Sa.

Reporter:

– Credeţi că Dumnezeu, care este Creatorul întregului Univers, are nevoie să facă oamenii ceva pentru El? Noi oamenii suntem atât de limitaţi în cunoaştere, în putere şi în orice. Are Dumnezeu nevoie să facem ceva pentru El?

Angelica Romaşcu:

– Categoric! Toată lucrarea lui Dumnezeu pe pământ nu se face decât prin oameni. Şi fiecare dintre noi nu trebuie să fim decât unelte în mâna lui Dumnezeu.

Reporter:

– Parcă de-atâtea ori trecem pe lângă cei de lângă noi şi nu-i vedem. Parc-ar fi pereţi.

Angelica Romaşcu:

– Şi nu-i vedem şi nu le înţelegem suferinţa sau problemele cu care ei se confruntă. Nu puteam să mă gândesc că eu sunt la masă împreună cu copilul meu mâncăm şi în momentul acela poate există un suflet, care poate n-are nici bucata de pâine pe masă. Şi-am început să simt cu cel care nu are. Am ajuns în situaţia în care de multe ori puţinul care exista la noi în casă să pot să-l împart cu altul.

Bucuria pe care am simţit-o în momentul când am putut să dau ceva din puţinul pe care îl aveam nu s-a putut compara niciodată cu multul pe care l-am dat din multul pe care-l aveam.

Reporter:

– Cum este viaţa dumneavoastră acum?

Angelica Romaşcu:

– Privesc în urmă şi parcă nu-mi vine să cred că eu eram aceea. Pentru că efectiv am simţit o schimbare totală în viaţa mea în momentul în care am încheiat legământul cu Dumnezeu.

Îmi încep ziua şi primul ceas al zilei este al Domnului. Chiar dacă trebuie ca la ora 8 să fiu în instanţă, ceea ce înseamnă 7.30 plecat de acasă, în zilele acelea la ora 5 sunt cu Biblia în mână şi sunt în părtăşie cu Dumnezeu. Şi-n fiecare dimineaţă îi aduc fiecare problemă din agenda mea de lucru, o pun înaintea Domnului. Seara, îi mulţumesc pentru victorii, pentru înfrângerile care au fost, pentru că sunt convinsă că şi-n înfrângerile acelea, Dumnezeu a fost prezent şi mă fereşte de un rău pe care eu ca om nu-l pot vedea în viitor.

Reporter:

– Când ştim de unde venim, când ştim cine ne-a creat, cine este Tatăl nostru şi mai mult decât atât, Îl cunoaştem în mod personal pe Tatăl nostru, pe Dumnezeu; de asemenea când ştim că ţinta noastră finală este Împărăţia lui Dumnezeu, să fim pentru veşnicie împreună cu El, cred că nu putem fi decât aşa cum sunteţi dumneavoastră începând chiar de aici de pe pământ – fericită. Nu putem fi decât fericiţi.

De fapt, Dumnezeu doreşte să facă la fel în fiecare viaţă. În Epistola către Corinteni, apostolul Pavel spune: „Căci dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Putem fi într-adevăr un om nou prin Cristos. Cristos este secretul.

Ioan Ciobotă, RVE

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close