Articole

Vrem o viaţă fericită?

Scena 1:
– Unde ai fost, fiule?
– Păi nu am putut prinde calul, aşa că a trebuit să mă duc după ajutor şi a durat ceva mai mult. Calul şi-a pierdut căpăstrul, aşa că a trebuit să mă întorc să-i aduc altul.
– Întotdeauna eşti un trântor. Dacă nu te mişti mai repede, n-o să te întorci niciodată la înălţimea celorlalţi. De ce nu poţi să fii ca fratele tău mai mic?
 
Scena 2:
via time.com

Doi bărbați se află la o licitație.

– Ai observat că James a cumpărat plugul cel vechi astăzi? A plătit mult prea mult pentru el. Nu are deloc spirit de gospodar.
– Da, nici măcar nici nu şi-a strâns fânul. Rămâne mereu în urmă.
Personal, cred că e şi cam leneș. Ţi-aduci aminte că anul trecut nici nu şi-a adunat toate recoltele? Nu e de mirare că întotdeauna are nevoie de ajutor financiar.
Conform cuvântului lui Dumnezeu, dacă vreau să am zile bune şi o viaţă fericită, trebuie să-mi înfrânez limba şi să nu spun lucruri rele altor oameni şi nici să-i vorbesc pe alții de rău în lipsa lor.
Biblia afirmă foarte clar că dacă bârfim, vom avea parte de o viaţă nefericită. De fiecare dată când facem aceasta, fericirea ne scapă printre degete. În versetul 12 chiar ni se spune că Dumnezeu Îşi întoarce fața de la noi, atunci când îi vorbim de rău pe ceilalți.
Dimpotrivă, dacă ne păzim buzele şi refuzăm să vorbim de rău, ochii Domnului sunt peste noi, iar urechile Lui sunt deschise la rugăciunile noastre. Ce promisiune extraordinară!
……….Alege-ţi o viață fericită, împreună cu ISUS……..
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button