De ce tot mai adesea constatăm că ne lipsește entuziasmul și dorința de a face din Dumnezeu ținta căutărilor noastre stăruitoare? De ce lipsește dorul după rugăciune, după lauda adusă cu foc din toată inima? Ce anume s-a alipit de inima nostră și i-a luat locul?
Lipsa dragostei dintâi nu este doar o caracteristică a bisericii din Efes, ci o realitate care lovește și astăzi tot mai mult. Privește în sufletul tău și cercetează-te. Cu ce se hrănește sufletul tău? Mai arde în el dorul după auzirea și trăirea Cuvintelor Scripturii? Dar, ce s-a întâmplat între timp? Cum să reînvii pasiunea pe care ai avut-o altădată și la care te cheamă Domnul să revii? Prin pocăință și reîntoarcerea la faptele dintâi.
Cum se manifestă dragostea dintâi, conform Sfintei Scripturi?
Avem un exemplu în Faptele Apostolilor 2:41-47, atunci când ni se spune despre felul în care trăiau primii ucenici ai Domnului. Ei staruiau în învățătura apostolilor, dându-și silința să o împlinească , stăruiau în legătura frățească, făceau rugăciuni pentru toți, se cercetau pe sine, dăruiau pentru îndeplinirea nevoilor altora fără rețineri, se îngăduiau unii pe alții în Trupul lui Hristos.
Astfel, pentru a întreține mereu vie această dragoste trebuie să crești mereu în ea, într-un proces continuu, pe perioada întregii vieți.
Poate mergi regulat la biserică și ești implicat în diverse slujiri. Cu toate acestea, faptul că îți îndeplinești sarcinile și îndatoririle religioase din obișnuință, nu înseamnă că le și faci din dragoste. De cele mai multe ori datoria primează față de dragoste. Închinarea adevărată pornește din inimă. Fără dragoste și pasiune pentru Hristos, toate slujirile bune în aparență, nu sunt acceptate de Dumnezeu. Lucrările pe care le faci, predicarea, cântările, dăruirea, le faci din dragoste sau din datorie? Totul trebuie făcut din dragoste.
Orice sacrificiu făcut în numele Domnului, dacă nu e făcut cu dragoste, nu va însemna nimic. De aceea, să faci totul din dragoste pentru Dumnezeu, așa cum poate odinioară, la momentul convertirii, ai făcut-o.
“Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (1 Corinteni 13:1-3)
