Într-o lume în care superficialitatea și relativismul moral sunt ridicate la rang de virtute, chemarea lui Dumnezeu către sfințenie strălucește ca o lumină neclintită în mijlocul întunericului. Matei 5:8 spune: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Este o promisiune, dar și o chemare – aceea de a trăi o viață curată, separată de păcat și dedicată în întregime lui Dumnezeu. Sfințenia nu este rezervată doar celor „aleși” sau „vocați”, ci este o chemare universală pentru fiecare credincios.
Sfințenia înseamnă a fi pus deoparte pentru Dumnezeu. În Vechiul Testament, obiectele din Templu erau sfințite pentru a fi folosite exclusiv în închinare. În mod asemănător, Dumnezeu ne cheamă să fim vase curate, disponibile pentru slujirea Sa. Matei 6:33 ne oferă o direcție clară: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Trăirea în sfințenie nu este despre izolare de lume, ci despre influențarea lumii printr-o viață curată, devotată și luminată de prezența lui Dumnezeu.
Isus nu doar a predicat despre sfințenie, El a trăit-o. El a fost în mijlocul oamenilor, dar fără a se compromite. A iubit, a slujit, a mustrat, dar niciodată nu a păcătuit. El este modelul nostru de dăruire completă față de voia Tatălui. Dedicarea nu este un impuls emoțional de moment, ci o alegere zilnică de a renunța la sine, la dorințele firii, pentru a urma Calea – adesea îngustă – pe care Isus ne-o arată.
Viața de sfințenie este, de fapt, o viață trăită cu scop. Nu este vorba despre perfecțiune, ci despre perseverență. Despre a cădea și a te ridica, dar mereu cu ochii țintiți spre Hristos. Într-o lume care te împinge să îți „urmezi inima”, Biblia te învață să îți sfințești inima. Într-o cultură care valorifică confortul, Scriptura te cheamă la sacrificiu. Este o chemare grea, dar plină de răsplată: „Ei vor vedea pe Dumnezeu.” – și nu doar la sfârșitul vieții, ci în fiecare clipă trăită în ascultare, când simți pacea Sa, bucuria Sa și prezența Lui în viața ta.
Această chemare la sfințenie nu poate fi trăită fără o dedicare zilnică. Este nevoie de timp în rugăciune, de hrănire constantă cu Cuvântul, de părtășie sinceră cu alți credincioși și de o inimă gata să spună „da” lui Dumnezeu, chiar și atunci când prețul este mare. Sfințenia nu este o stare statică, ci o călătorie continuă spre asemănarea cu Hristos.
Te încurajez să te întrebi: Ce loc ocupă Dumnezeu în programul meu zilnic? Cât de mult mă străduiesc să Îl caut? Ce anume m-ar putea împiedica să trăiesc o viață de sfințenie? Răspunsul sincer la aceste întrebări poate marca începutul unei noi etape în umblarea ta spirituală.
În încheiere, amintește-ți: chemarea la sfințenie este o invitație la o viață mai aproape de Dumnezeu. Nu este o povară, ci un dar. Nu este o corvoadă, ci o onoare. Iar dedicarea față de Hristos este cea care dă sens fiecărei zile.
Rugăciune:
Doamne, sfințește inima mea și fă-mă un vas curat pentru slava Ta. Ajută-mă să nu trăiesc pentru lume, ci pentru Împărăția Ta. Dă-mi dorința de a Te căuta mai întâi pe Tine, în toate lucrurile. Te rog, întărește-mă să fiu dedicat pe deplin voii Tale și să trăiesc o viață care să Te onoreze. Amin.
