În timpul perioadei judecătorilor, atunci când poporul Israel făcea ce nu îi plăcea Domnului, Dumnezeu trimitea popoare străine vrăjmașe, care să-i asuprească drept pedeapsă, așa cum au fost filistenii sau amoniții.
Poporul ales de Dumnezeu a avut însă parte de căderi repetate, dar în același timp și de bunătate și milă din partea Domnului. În dreptatea Sa, Dumnezeu i-a pedepsit pentru a-i aduce la Sine. Mărturisirea păcatelor trebuia urmată de părăsirea acestora și pocăință. Dumnezeu i-a folosit pe Ghedeon, Barac, Iefta, Samson, și mulți alții ca și instrumente spre realizarea planului Său pentru eliberarea poporului de sub asuprire.
De asemenea, Dumnezeu a intervenit și în viața conducătorilor marilor imperii. Pe împăratul Bbilonului, Nebucadnețar, l-a smerit o perioadă de timp, ajungând până acolo că se comporta precum un animal. Dar a revenit la starea lui mai dinainte după ce L-a recunoscut pe Dumnezeu ca Împărat al împăraților. Biblia ne relatează și modul în care Dumnezeu S-a folosit de Darius și Cir, împărați ai imperiului medo-persan, pentru eliberarea poporului evreu din robie și pentru zidirea noului Templu de la Ierusalim. În aceste relatări ale Bibliei putem vedea, cum Dumnezeu poate interveni în viața conducătorilor marilor puteri ale lumii.
De-a lungul timpului, Dumnezeu S-a implicat în modul Său providențial, în ce privește pe cei aflați în conducerea unei țări sau a unei regiuni. Nu este de mirare, ținând cont că toate lucrurile Îi sunt supuse, ba chiar până și numărul firelor de păr ale unei persoane Îi sunt cunoscute. Cu mult mai mult atunci, va fi important, cine va guverna un stat.
Urmează o perioadă în care și noi vom alege oameni ce vor fi puși în conducerea țării noastre.
“Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată demnitatea.” (1 Timotei 2:1-2 )
Să ne rugăm ca printre cei aleși să existe și oameni care să se teamă de Dumnezeu mai mult decât de oameni; și oameni care să fie interesați de binele semenilor mai mult decât de dorințe egoiste și invidie; și oameni cu o inimă înțeleaptă, sinceră și credință în Dumnezeu mai mult decât cei conduși de viclenie și fățărnicie.
“El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!” (Daniel 2:21)
Votul tău contează, dar alegerea finală Îi aparține lui Dumnezeu, care va rămâne credincios planului Său și îl va duce la împlinire indiferent de deciziile noastre. “Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul. (Psalmii 75:7)