“Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5:7).
Așa a concluzionat Elifaz, unul dintre prietenii lui Iov, asistând la suferința acestuia. Cum se explică acest lucru?
Cu durere mama își aduce copilul pe lume, iar acesta suferă încă din primele clipe ale vieții durerea adaptării la noul mediu, manifestându-se prin plâns. Viața sa urmează un lung șir de dureri până ce crește. Așadar, omul este născut prin suferință și pentru a suferi. De la început, după căderea în păcat, femeii i-a fost mărită suferința, și cu durere și-a născut copiii, iar bărbatul a fost supus trudei cu care să își câștige existența.
Viața e o luptă, un lung șir de suferințe, cu puține bucurii, obținute tot prin intermediul unor sacrificii. De aici Elifaz a tras această concluzie: ”Omul se naște ca să sufere.” Totuși, suferința nu este singurul scop al existenței, ci doar unul dintre ele. Ea face parte din trăirea noastră. Aproape că nu este zi în care să nu experimentăm suferință, într-un fel sau altul. Fie suferințe în trup, fie la nivelul sufletului, manifestate prin pierderi, dezamăgiri, eșecuri.
“Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.” Scânteia e făcută ca să zboare, dar acesta nu este decât unul dintre scopurile ei. De asemenea, ea și luminează, dar poate și să aprindă focul. Să nu uităm că există și bucurii, și clipe frumoase. Iar suferința pe care o experimentăm nu este decât o parte a vieții pe care nu o putem evita. Dar nu trebuie să rămânem la ideea că este singurul scop. Chiar dacă omul are viața scurtă și plină de necazuri, totuși scopul ei principal nu este suferința. Un alt scop poate fi acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a stabili o relație cu El și a ne bucura de părtășia cu El și cu ceilalți. Sau un alt scop poate fi acela de a-L binecuvânta pe Creator pentru fiecare lucru pe care îl primim în viață.
Tot Iov este acela care a mai spus, în ciuda tuturor necazurilor care se abătuseră asupra vieții sale: „Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului.” Așadar, ori de câte ori se abate asupra vieții noastre o suferință, marcată printr-o pierdere, fie materială, fie la nivelul sănătății, fie al relațiilor, să avem acest gând: că trebuie să binecuvântăm Numele Domnului, de la care am primit toate lucrurile și care ni le poate reda înapoi la vremea Sa și prin mijloace numai de El știute.
Simona Mihăescu
