de Aurel Cercelaru
Aș vrea să-învăț s-ascult în taină
Șoptita-Ți voce, cristalină,
Dar nu știu să m-opresc din geamăt
Și tot aud șoapta străină.
Aș vrea să-învăț s-ascult de Tine,
Să Te urmez din zori de zi,
Dar toată noaptea mea e albă,
Croită-n gânduri prea stranii.
Aș vrea să-învăț să merg cu Tine,
La pas domol în ritm ceresc,
Căci toată ziua alergat-am
Să împlinesc ce e firesc.
Aș vrea să-învăț să stau aproape,
Lipit de Duhul Tău Divin,
S-aud cum pâlpâie văpaia
Cu untdelemn curat, deplin.
Aș vrea să-învăț s-aud șoptirea
Ce alții nu au auzit,
Vocea sublimă-înmiresmată,
Pornită dintr-un Glas Sfințit.
Dar nu aud nimic din toate,
Nu pot să înțeleg nimic,
Aștept să descifrez în taină
Cuvântul Tău, perfect rostit.
Și-aștept cu dor și cu ardoare
Să mai deschizi urechea mea,
S-aud sublime, ‘nălțătoare
Cuvinte pline de culoare,
Trimise din Ființa Ta.
Ascute-mi Tu auzul straniu,
Mai șlefuiește mintea mea,
Când Tu emiți șoptiri alese,
Eu să mai pot, iar, recepta.
