Indiferent de cine ești sau ce ești, de cum te numești sau unde locuiești, indiferent de banii tăi și cunoștințele tale, ai trecut și vei mai trece prin furtuni de tot felul: emoționale, fizice, in familie, la locul de muncă. Iar atunci când vei trece prin aceste furtuni, atunci când îți va fi greu, te vei întreba ca mine: UNDE ESTE DUMNEZEU!?
Mulți dintre noi avem această gândire: dacă Dumnezeu era cu mine, nu se îmbolnăvea copilul, nu îmi pierdeam locul de muncă, nu mă îmbolnăveam de cancer. Dacă Dumnezeu era cu mine, nu aș fi trecut pe aici… DACĂ Dumnezeu era de partea mea… De multe ori luăm prezența furtunii din viața noastră ca indicator al lipsei implicării lui Dumnezeu!
Oare chiar așa să fie?
Nu, dragii mei, numai că furtuna în mijlocul căreia te afli… îți produce stări dincolo de care credința sau nădejdea în Dumnezeu pot dispărea cu totul… Dacă ești în furtună, acest mesaj este pentru tine, vei afla UNDE ESTE DUMNEZEU când trec prin furtună.
Trimis de Vlad Breana, pentru Total Schimbat.ro