ArticoleMeditatii

Nu am meritat

foro:trilulilu.ro

Nu am meritat și continui să nu merit ceea ce Tu îmi dai, Doamne Dumnezeul meu! Chiar dacă sunt momente în care nu înțeleg de ce mi se întâmplă multe lucruri dificile, încă nu pot să pătrund dragostea Ta necondiționată. Mă uit la mine că Îți greșesc atât de des, iar Tu îmi răspunzi cu iubire…și îmi este rușine că în loc de pedeapsă primesc iubire. Chiar dacă eu nu mi-am păstrat credincioșia față de Tine, Tu ai rămas credincios promisiunilor făcute. Exemplul Tău mă îndeamnă la pocăință; îmi văd micimea, slăbiciunea înaintea unui Dumnezeu a cărui dragoste nu poate fi egalată.

Eu n-am meritat să-mi răspunzi cu iubire, dar tocmai acest lucru mă face să iau aminte la atitudinea mea, la pornirile mele greșite și să vin cu ele tot înaintea Ta, rugându-Te să mă ajuți să le schimb. Mă văd precum Petru, altădată, care „s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: ‘Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.’” Sau ca Iov care, își vede starea și spune: „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură” (Iov 40:4). Ce pot să înțeleg? Cum pot să răspund?

Știu că bunătățile Tale nu s-au sfârșit, ci se înnoiesc în fiecare dimineață când mă trezesc, în fiecare zi pe care o îngădui să o mai trăiesc, în fiecare cuvânt pe care îl primesc și îl rostesc, în fiecare faptă a dragostei ce o primesc….Mă copleșește bunătatea Ta. În lucruri mărunte o pot vedea și este uimitor să Te văd coborându-Te până la cele mai mici detalii în viața mea. Nu, nu ești prezent doar în lucrurile mari sau ]n cele mai importante ale vieții, iar aceasta mă face să mă prăbușesc. Cum de eu, pulberea, aburul, umbra, valorez atât de mult încât să Te pot vedea lucrând în viața mea?

„Când privesc cerurile — lucrarea mâinilor Tale — luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ‘Ce este omul, ca să te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?’” (Psalmii 8:3-4).

Știu că nu am niciun merit, iar acest lucru mă face cu atât mai mult să simt responsabilitatea ce o am, aceea de a trăi viața într-un mod curat și plăcut Ție. Mulțumesc pentru atâta iubire, atâta bunătate, atâta binecuvântare…nemeritate.

Simona Mihăescu

 

 

Tags
Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close
Close
%d blogeri au apreciat: