Astăzi, 25 august 2018, cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să atingem pragul unui nou număr, şi anume 8 ani de activitate la Total Schimbat.ro. Sunt lucruri care ne bucură ca echipă, atunci când vezi că şi prin aceste metode, într-o lume în care se vrea promovarea tuturor prostiilor, a lucrurilor care dăunează sufletului, putem să împărtăşim Cuvântul lui Dumnezeu prin răspândirea Evangheliei oricărui cititor de rând sau şcolat!
La nivel de statistică, nu neapărat importantă, dar poate utilă pentru unii, în toţi cei 8 ani de zile ne apropiem de pragul a 3.000.000 de vizualizări, cu un număr de 2.500 articole şi un total de 1.200 de pagini. Ne bucurăm să vă oferim în continuare o gamă variată de resurse text şi audio, resurse care se doresc să fie o binecuvântare şi o hrană spirituală pentru orice suflet care doreşte cu ardoare o alimentare din Cuvântul lui Dumnezeu.
Silviu Firulete
Lucrarea Total Schimbat.ro a început de peste 8 ani de zile, însă pe data de 25 august 2010 am ajuns la rezultatul final de a lansa oficial acest site. Nu mi-a fost uşor, având în vedere că pe atunci începusem de unul singur, însă treptat am ajuns să îi cunosc pe aceia care astăzi îmi sunt colegi în vestirea Evangheliei. Ştiu, de multe ori a fost greu, fără a mai avea curajul şi certitudinea că trebuie să o fac mai departe, însă când Dumnezeu vrea să te folosească în ceea ce faci, vei avea biruinţă. Îmi aduc aminte că, atunci când am ajuns să am internet pe PC-ul personal pentru prima oară, nu mi-am dorit altceva decât să fac ceva care să ajute mai departe la răspândirea Evangheliei.
Mă bucur mult să am lângă mine o echipă de tineri care au aceeaşi viziune ca mine, aceea de a răspândi mai departe Evanghelia şi, mai mult decât atât, de a fi implicaţi trup şi suflet în ceea ce facem împreună.
În calitate de echipă, cred că ceea ce ne leagă cel mai mult este comunicarea şi viziunea care vine din dorinţa sinceră de a face ceva care să schimbe lumea din jurul nostru. De aceea, şi sloganul pe care ne bazăm în activitatea noastră este „Pentru că schimbarea începe cu tine!”. Cred că este un motto care ar trebui să ne motiveze pe mulţi dintre noi, care dorim cu ardoare să Îl onorăm pe Dumnezeu.
Lidia Baias
În urmă cu aproximativ 6 ani de zile am văzut pe internet un anunț care spunea că se caută traducători de știri din lumea creștină. Acel anunț aparținea site-ului www.totalschimbat.ro. Deoarece îmi plăcea să traduc și voiam să fiu de folos Împărăției lui Dumnezeu prin darul meu, m-am înrolat în echipă fără să ezit. Aici am cunoscut tineri deosebiți, care mi-au devenit prieteni.
Fiind traducător de știri creștine, am văzut cum mulți creștini sunt persecutați pentru credința lor în Hristos. Acest lucru mă motivează să îmi trăiesc viața în dependență față de Mântuitorul meu, „care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Vreau să Îl onorez prin viața mea, murind față de ceea ce e lumesc, pentru a avea adevărata viață, viața din belșug, oferită de Domnul Isus. De asemenea, materialele creștine pe care le traduc îmi deschid ochii pentru a vedea cum se trăiește frumos ca și creștin(ă) și mă inspiră la a crește în credință și a mă „întări în Domnul și în puterea tăriei Lui.”
Îmi doresc ca toți cititorii să găsească ceea ce au nevoie pentru viața lor spirituală, atunci când fac o căutare pe site-ul nostru, să fie inspirați la apropierea zilnică de Domnul Isus Hristos, iar cei neconvertiți să fie total schimbați!
Scopul nostru comun, al celor de la site-ul www.totalschimbat.ro, este ca Vestea Bună a Evangheliei să ajungă la cât mai mulți oameni, într-o formă cât mai accesibilă tuturor.
Alexandra Grunzac
Eram abonată la pagina de Facebook și urmăream postările. Într-o zi, cineva din echipă mi-a propus să mă implic pe partea de traduceri. Am acceptat cu drag, având dorința de a face ceva pentru Domnul și pentru cei din jurul meu, mai ales pentru cei nemântuiți care ar putea vedea articolele.
Mă disciplinează din punct de vedere spiritual prin faptul că am o slujbă de făcut și se cere să fiu consecventă. Mă ajută să cresc în credință prin articolele pe care le citesc și le traduc, aprofundând subiectul. Îmi dezvoltă personalitatea creștină, unitatea, prin faptul că fac parte dintr-o echipă care are același scop și aceeași viziune ca mine.
Viziunea mea este ca, prin articolele traduse și publicate, să ating cât mai mulți oameni, prin experiențele creștinilor din alte țări persecutate. Cel mai mult îmi place să traduc știri externe despre creștini persecutați, pentru că au un impact puternic asupra credinței oamenilor, atât a creștinilor, cât și asupra necreștinilor. Pe cei necreștini îi face să se întrebe de ce ar muri cineva pentru Evanghelia lui Hristos, iar pe cei creștini îi motivează la o trăire mai autentică și la întărirea credinței. Astfel mă aliniez la viziunea echipei de a răspândi Evanghelia prin intermediul internetului.
Ioana Heredea
Mă uit în urmă și nu pot decât să mă minunez de felul în care Dumnezeu lucrează. Nu doar în jurul meu, cât și în mine. Site-ul Total Schimbat mă duce cu gândul la anul 2012, în care am primit invitația de a deveni parte din echipă. Mă pregăteam de admitere la Litere și având o afinitate față de limba română, am acceptat provocarea de a corecta articolele care se publicau pe site. Am considerat că este momentul oportun să-mi pun în practică toate cunoștințele de limba română și astfel să contribui la calitatea site-ului.
Voluntariatul în sine mi s-a părut de-a dreptul fascinant, deoarece nu vedeam slujirea ca o povară. Anii au trecut, dar experiența aceasta a contribuit la dezvoltarea mea pe plan profesional. Prin materialele pe care le publicăm, ne străduim să vă oferim vouă, cititorilor, o lectură plăcută nu doar din punct de vedere teologic, ci și din punct de vedere estetic și vizual. De aceea, suntem deschiși la impresiile și opiniile dumneavoastră cu privire la aspectele ce țin de limba română. Viziunea noastră este să răspândim mesajul Evangheliei în spațiul online, oferind materiale de calitate cititorilor. La mulți ani, Total Schimbat! La mulți ani vouă!
Lavinia Dance
În echipa Total Schimbat am intrat pentru prima oară cu aproximativ 5- 6 ani în urmă, sau cel puțin așa îmi amintesc. Eram pe atunci o adolescentă ce se apropia de finalizarea liceului. Nu am reușit să rămân consecventă și, din câte îmi amintesc, mi-a fost greu să mă împart între blogul meu personal și echipa Total Schimbat, așa că am renunțat.
Recent, am fost reprimită printre acești oameni frumoși. Acest lucru m-a bucurat foarte mult, întrucât am considerat că mi se oferă posibilitatea de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu și învățături bazate pe Biblie cât mai multor oameni.
În fiecare zi învăț câte ceva de la Dumnezeu, de la oamenii din jurul meu și de la situațiile la care sunt expusă, iar asta nu poate decât să mă bucure. Adeseori, aleg să împărtășesc lecțiile primite cu voi, cititorii noștri, sperând și rugându-mă ca împreună să creștem și să fim tot mai asemenea lui Hristos.
La fiecare click distanță, pe internet, se află tot felul de informații care, de cele mai multe ori, nu lasă nici măcar o urmă de credință în ele. Prea puțini sunt acei oameni care aleg să răspândească Evanghelia, bunătatea și dragostea pe internet. Din păcate, mesajele răutăcioase, informațiile cu caracter nebiblic sunt tot mai populare și aș vrea să vă mărturisesc că odată am rămas surprinsă să găsesc pe internet inclusiv propagandă împotriva lui Isus.
Într-o astfel de lume, echipa Total Schimbat își dorește să facă o diferență. Ne dorim ca internetul să fie plin de cuvinte încurajatoare, biblice, cuvinte care dau viață și ajung până la sufletul vostru. Astăzi este chiar ziua noastră. Unii dintre noi au fost aici de la început, alții ni s-au alăturat pe parcurs, însă cel mai important lucru este că suntem aici. De 8 ani de zile suntem alături de voi, atât cu gânduri bune, cât și cu inima, și vom continua să fim! La mulți ani binecuvântați, Total Schimbat și dragi cititori! Dumnezeu să ne ajute să rămânem până la final aproape de El!
Marilena Mihăilescu
Numele meu este Marilena Mihăilescu și sunt cea mai tânără membră a echipei. Intrarea mea în lumea Total Schimbat a fost neașteptată pentru mine. Unul din membrii echipei, mai exact Dance Lavinia, a văzut că scriu mesaje creștine pe Facebook și m-a întrebat dacă aș dori să fac parte din echipă și să scriu mesaje creștine și pe site. Răspunsul meu a fost categoric: Da! De aproximativ 3 ani de zile încerc să fac Numele Domnului să fie tot mai auzit prin rețelele de socializare, și faptul că acum fac parte și din această echipă frumoasă mă bucură, știind că mesajul despre Dumnezeu, așteptările Lui și bunătatea cu care ne înconjoară ajunge la un public mai larg. Consider că este foarte important să Îl propovăduim pe Dumnezeu prin toate mijloacele ce ne stau la dispoziție, iar internetul, arma care ucide mii de suflete, poate salva alte mii atunci când este folosit în scopul vindecării acestora prin Vestea Bună, prin mesajul evanghelic. Ca echipă, viziunea noastră este una singură: să fim uniți în lupta spirituală și să facem să răsune Numele Domnului peste întreaga Românie.
Simona Mihăescu