DevotionaleEditoriale

Oare chiar ne dorim fericirea?

happy-lifeÎn pustie ajung întotdeauna la o singură concluzie: sunt oarbă faţa de izvorul bucuriei de fiecare dată când nu-l vedeam cu adevărat. Izvorul e mereu aici. Iar eu aleg să nu îl văd. Nu-mi doresc cu adevărat bucuria? Nu-mi doresc cu adevărat viaţa din belșug? Deși jinduiesc după bucurie, deși tânjesc după ea, deși o cer cu lacrimi – nu cumva adevăratul adevărat e că prefer întunericul și pustia? Că prefer drama, conflictul? De ce mă reped să-mi asigu controlul asupra situaţieiîn loc să aleg bucuria?

Nu cumva pentru că găsesc o satsfacţie perversă în a-mi încarda mușchiul controlullui, al dominaţiei? Putere – asta a vrut și Satan. Îmi închipui cumva că harul lui Isus e prea neputincios să-mi dea viaţă din belșug? Nu acesta e singurul motiv pentru care nu beau întotdeauna din izvorul bucuriei? și dacă adevărul șocant e că, de fapt, nu vreau bucuria, există un adevăr mult mai cutremurător. Dacă resping bucuria ascunsă undeva, adânc, în clipa de faţa, prin aceasta nu Îl resping de fapt pe Dumnezeu? Ori de câte ori ochii mi orbi refuză să vadă izvorul bucuriei, nu cumva aceasta se întâmplă fiindcă nu cred în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Fiindcă nu cred că Dumnezeu mă iubește destul cât să-mi dea apa bucuriei, oriunde aș fi, în orice situaţie? Dar dacă nu cred că Dumnezeu mă iubește, dacă nu doresc și nu caut bucuria pe care El, cu siguranţa, mi-o dă ascunsă undeva în clipa de faţa, atunci Îl resping pe Dumnezeu.

Hulesc.

Preluat din cartea “O mie de daruri” de Ann Voskamp

Tags
Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close