Fluturii sunt fiinţe superioare în ceea ce priveşte perseverenţa adunării hranei. Ei zboară din floare în floare, în bătaia caldă a soarelui, şi culeg numai acea dulceaţă pe care o găsesc la suprafaţă. Nu tot aşa este şi albina. Ea se duce la o floare şi nu pleacă de acolo până nu i-a răscolit tot interiorul, strângând tot nectarul pe care îl poate duce cu ea.
A căuta după Adevăr, asemenea unui fluture înseamnă faliment. Dacă vom căuta însă ca o albină, Îl vom găsi! Şi astfel în viaţa de pocăinţă trebuie să existe progres. Ai falimentat, dar te îndrepţi spre biruinţă. Dacă te joci cu păcatele nemărturisite, te joci cu sufletul tău! Datorită progresului în viaţa ta de credinţă poţi observa dacă eşti sau nu pe calea cea bună.
imi place sa cred despre mine ca ma aseman unei albinute, desi fluturii sunt mult mai frumosi:)!