Principii ale unei rugăciuni ascultate

In Devotionale, Mesaj Biblic

Praying-Hands-BibleDe multe ori, împinşi parcă de împrejurări, ajungem să ne formăm o imagine a rugăciunii ca pe un job, sau un sport pe care îl putem practica atunci când e nevoie. Uitându-mă în viaţa proprie, am constatat că biruinţa în faţa vrăjmasului constă în cea mai puternică armă din univers şi anume, rugăciunea.

Ȋn faţa atacurilor din partea forţelor inamicului ale războiului spiritual, armura noastră trebuie să fie foarte bine definită pentru a face faţă unor serii de atacuri pe care cel rău le-a pregătit pentru noi. Nu cred că noi, creştinii ar trebui să fim în lipsă de cunoştinţe privind lupta spirituală şi nici războiul în care suntem implicaţi, cu toate acestea, treji la posturile de veghe avem nevoie de cea mai importantă armă cu care vom avea biruinţă, arma rugăciunii.

Ȋn cartea “Războiul invizibil”, Chip Ingram (autorul cărţii) vorbeşte în cele mai detaliate moduri despre lupta permanentă a războului spiritual pe care fiecare creştin îl poartă, fie conştientizând aceasta fie nu, în sens direct sau indirect fiind implicaţi într-un război invizibil.

Mai jos, veţi putea lectura câteva principii pe care autorul cărţii “Războiul invizibil” ni le redă ca şi câteva sfaturi de bază ale rugăciunii:

Există mai mulţi paşi pe care trebuie să-I parcurgem pentru ca viaţa noastră să fie conformă cu Scriptura în privinţa rugăciunii şi eliberării.

1)      Să ne evaluăm viaţa de rugăciune din punct de vedere cantitavit şi calitativ. Sunt otate aşa cum doreşte Dumnezeu? Dacă nu:

a)      La începutul timpului obişnuit de rugăciune să-I cerem lui Dumnezeu două lucruri: “Pune astăzi pe inima mea prblemele pentru care vrei să mă rog pâncă când îmi vei spune să mă opresc” şi “Ȋn zilele următoare, arată-mi cum ar trebui să se schimbe viaţa mea de rugăciune.”

b)      Apoi să fim atenţi la modurile în care ne va calăuzi Dumnezeu. Să cerem călăuzirea până suntem siguri că am primit-o.

2)      Să ne rugăm conform modelului AMMC (adorare, mărturisire, mulţumire, cerere) pentru a fi siguri că rugăciunile noastre sunt complete.

  • A de la adorare: rugăciunile noastre trebuie să fie saturate cu laudă, onoare şi glorie adusă lui Dumnezeu;
  • M de la mărturisire: mărturisirea onestă şi deschisă trebuie să caracterizeze comunicarea noastră cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni.
  • M de la mulţumire: să privim des în trecut pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut pentru noi.
  • C de la cerere: să cerem cu îndrăzneală lucruri specifice de la Dumneze, pentru noi şi pentru alţii, pentru prezent şi pentru viitor.

3)      Să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă atenţi la posibilele influenţe demonice şi să ne dea înţelepciunea de a căuta să descoperim rolul nostru într-un caz concret în care este nevoie de eliberare.

Trebuie să fim perseverenţi în rugăciune. Dumnezeu vrea să înţelegem acest subiect cât de bine putem, de fapt, mai mult decât îl înţelegem acum. Să ne rugăm cu seriozitate şi consecvenţă pentru înţelegerea pe care doreşte  Dumnezeu să o avem.

*Chip Ingram – Războiul invizibil (p. 187, 193-194)

You may also read!

Lucrări în satul Arop – familia Taciuc

Domnul Isus, pe care îl mărturisim prin lucrările pe care le facem, ne-a ajutat în zilele ce au trecut,

Read More...

John Knox

John Knox “Sabia dreptății este cea a lui Dumnezeu, și dacă prinții și conducătorii nu reușesc să o folosească,

Read More...

Biserica Fujian a fost interzisă după acuzația de “colaborare coreeană”

Autoritățile au acuzat Biserica Râului Vieții Bere și Institutul de Cercetări Teologice din Bereani de a avea legături coreene

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro