Mi-a fost dat să cunosc şi să văd în detaliu multe persoane care la prima vedere aş spune că viaţa lor e una care lasă o urmă şi o bucăţică de rai în inimile multora. Totuşi, suntem oameni, şi când spunem acest lucru, cred că înţelegeţi că vreau să spun un singur lucru – toţi suntem supuşi greşelilor.
Desigur, vom afirma şi vom spune mereu că e normal şi firesc să greşim, totuşi mi se pare anormal, doarece prezenta lui Isus Hristos în viaţa multora dintre noi, va trebui să reducă numărul repetat de greşeli şi să lăsăm ca numărul mare de fapte bune să lucreze în noi şi spre mântuirea noastră pe mai departe. Mulţi dintre noi tindem să dăm vina pe cel de lângă noi şi să afirmăm că el/ea este de vină. Vă aduceţi aminte de acest exemplu încă din prima familie pe care Dumnezeu a format-o pe acest pământ: Adam şi Eva. Era oare Adam îndreptăţit că a dat vina pe Eva? Nu, fiindcă o parte din vina păcatului a fost purtată şi de Adam.
Cunoaştem multe cazuri în care dăm vina pe cei apropiaţi nouă. Suntem deseori implicaţi în acest “paradis spulberat” care ar putea fi prezent în viaţa noastră ca şi creştini.
Mulţi vorbesc adesea despre viaţa unui creştin şi raiul care poate dăinuii în viaţa sa şi în camera familiei sale. Suntem oare atâta de orbi să vedem că de multe ori ceea ce vorbim ne lipseşte cu întregime din viaţa noastră? Tindem să credem că dacă vom vorbi, şi faptele noastre ne vor da de gol, suntem oameni sfinţi…
Doresc să ne punem mereu întrebarea atunci când avem ocazia să vorbim cuiva despre modul de purtare, despre paradisul din casa lui, despre viaţa lui trăită cu Dumnezeu, oare – cum e viaţa noastră în privinţa respectivă ?
