“Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” (Evrei 12:4)
“De ce mi se întâmplă mie astea”, “de ce tocmai eu sunt ales pentru asta”, de ce… si de ce-uri pe care de multe ori le rostim la adresa lui Dumnezeu. Vremea de acum parcă este din ce în ce mai grea de înţeles, oamenii deja şi-au făcut a lor forme şi obiceiuri după care merg, şi nimic nu încearcă să schimbe în spre binele lor. De multe ori îl acuză pe Dumnezeu pentru că ei nu au o poziţie mai bună, sau dacă suferinţa vine peste ei, intră la judecată cu El. Oare, noi, oamenii, făpturi create de însuşi Dumnezeu, avem vreun drept să comentăm în faţa Lui, avem vreun drept să îl tragem la răspundere dacă a ales să mântuiască curva şi hoţul care sunt în satul nostru? Avem oare dreptul să îl interogăm pe Dumnezeu pentru ceea ce trimite de multe ori peste noi ca să vedem că nu mergem bine?
Şi totuşi… lumea e orbită şi merge în nepăsare în continuare în ritualui ei. Chiar creştinii, aceia care se pretind a fii copii ai Lui (Dumnezeu), se complac în păcate pe care ei le consideră ascunse de ochii lumii. Crezi oare, suflet pământesc, că eşti mai mare decât Dumnezeu să ascunzi ce vrei tu? Ȋnaintea Creatorului suntem goi şi descoperiţi.
Bârfa, judecata, împotrivirea, frica, neuputinţa, şi multe alte lucruri care poate pentru un creştin i se par lucruri minore, sunt porţi care ne conduc către pierzare.
Câti sunt aceia care din cauza judecăţii, căutării defectelor la alţii, şi judecăţii lor cu Dumnezeu au ajuns într-o stare în care se chinuie cu greu să mai supravieţuiască spiritual. Alunecăm deseori în prăpastii create de vrăjmaşul nostru, şi din lipsă de neveghere şi renunţare la luptă, cădem în prăpastie fără să ne prindem de un firicel de speranţă.
Cine vrea să lupte, să se străduiască. Atunci, omoară lucrurile fireşti prin care cel rău are acces la multe lucruri pe care tu nu ai voie să le priveşti, să le vorbeşti, şi să le trăieşti.
Luptă-te şi nu vei mai fi vinovat pentru starea în care te aflii!
