Editoriale

Lucrează Doamne, dar, fără mine!

woshiping_GodCreştinismul înseamnă a-L urma pe Isus Hristos, a fi un ucenic al Lui şi a face fapte vrednice de Ȋmpărăţia lui Dumnezeu. Suntem familiarizaţi şi oarecum băgaţi bine în tiparele noastre bisericeşti de multe ori, în care creştinismul fiecăruia se rezumă doar la “a privi”. Da, a privi ceea ce fac alţii, cu dorinţa arzătoare ca Dumnezeu să facă minuni. Ba mai mult, ne şi rugăm pentru acest lucru, ceva de genul: “Doamne, te rog lucrează tu în biserică/ în satul meu/ în oraşul meu/ în judeţul meu, etc. Şi uite aşa, deja am străbătut întreaga Românie, şi deja aşteptăm ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunea.

Problema vine tocmai când e vorba ca Dumnezeu să ne folosească pe noi. “Cum Doamne, tocmai pe mine m-ai găsit să fac asta?”. De fapt, nici nu ne dăm seama că Dumnezeu răspunde la rugăciunea noastră prin faptul că El deja vrea să ne echipeze pentru o misiune specială de propovăduire a Cuvântului Său. Obişnuiţi cu tiparele “tintuite în cuie”, atunci când Dumnezeu vrea să te folosească, refuzi pur şi simplu, şi aşa deja ai ratat o mare binecuvântare. Vrem de multe ori trezire a sufletelor. Trăim înconjuraţi de păcat, printre oameni care nu cunosc adevărul, dar nouă nici nu ne pasă, din contră ne mai şi rugăm şi aşteptăm minuni. Ce minuni aştepţi dacă tu nu vrei să fi minunea pentru ei? Cum ai vrea oare ca Dumnezeu să lucreze în familia ta/oraşul tău, etc. dacă nepăsarea ta faţă de sufletele din jurul tău e atât de mare încât nici pe tine nu te mai vezi. Sau oare ţi-e frică să ieşi din tiparele stabilite de tine, şi te întrebi ce va fi dincolo?

Ca încheiere, aş vrea să meditaţi mai mult atunci când cereţi lucrurile de la Dumnezeu, iar dacă sunteţi siguri pe ceea ce cereţi, fiţi şi gată să acceptaţi planul Lui pentru voi. Nu uitaţi, Dumnezeu lucrează, dar ne vrea pe noi ca să ne ostenim pentru El. Doar atunci vom vedea planul Său măreţ.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close