Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei
Titlul sugestiv din acest articol l-am preluat din una din căutarile prin cuvinte cheie făcute pe site-ul nostru în această zi. Nu ştiu care a fost intenţia vizitatorului care a făcut această căutare, sau ce vroia să afle… bănuiesc că adevărul, pentru că toţi în lume suntem nişte cercetători în găsirea adevărului.
De multe ori, poate în viaţă ne gândim că suntem liberi să facem ce vrem chiar şi atunci când Dumnezeu este în viaţa noastră, şi cu adevărat aparţinem în totalitate lui Isus. Este adevărat, însă această libertate este într-un fel condiţionată prin faptul că libertatea în Isus Hristos te va îndemna întotdeauna la bine. Prin expresia “iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei”, trebuie să înţelegem că în zona aceasta a libertăţii spirituale, vom putea face ceea ce Dumnezeu ne cere, nu ceea ce firea noastră pământească doreşte.
Dacă vom privi titlul acestui articol din sfera firii noastre pământeşti, vreau să vă spun că vom ajunge foarte rapid să cădem în latura aceea a despărţirii de Dumnezeu. Prin simplu fapt că noi în calitate de creştini care ne declarăm astfel (şi în ţara noastră peste 95% dintre români se declară creştini), vom ajunge în ipostaza în care să ne atribuim anumite libertăţii care ne vor priva de relaţia noastră cu Dumnezeu, în acel moment vom fi străini în faţa lui Dumnezeu, şi iubirea noastră faţă de El, este o simplă trădare.
A-l iubii pe Dumnezeu, înseamnă a respecta cu sfinţenie regulile Sfintei Scripturi, şi a încerca pe cât posibil să trăim ca un creştin autentic descris după modelul Scripturii.
Un cuvânt minunat care ne vorbeşte foarte deschis despre purtatea şi atribuţiile unui creştin le găsim chiar în Iacov 1:26-27 care spune în felul următor: “Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”
Aşadar, expresia “Iubeşte-l pe Dumnezeu şi fă ce vrei” în conformitate cu textul scripturii, va fi exclusă din viaţa noastră de creştini prin faptul căci firea pământească doreşte numai lucrurile care nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu, ceea ce ne-ar face nişte mincinoşi înaintea Tatălui dacă am urma un astfel de exemplu al firii noastre păcătoase. A-l iubi pe Dumnezeu, nu înseamnă altceva decât a face fapte vrednice de pocăinţa noastră pentru a moştenii viaţa veşnică.
Se poate face referinţă la un articol asemănător aici.
Poate este de folos si urmatoarea trimitere:
http://totalschimbat.ro/2012/08/29/iubeste-l-pe-dumnezeu-si-fa-tot-ce-vrei/
Da Ioana, nu mi-am amintit si de articolul acesta… se aseamana intre ele compozitiile cu toate ca nici nu mai stiam de el 😀