Editoriale

Disperarea – etalon al unei societăţi moarte

De ce ne înfundăm şi mai mult în păcat? De ce suntem din ce în ce mai răi? De ce am uitat complet de Dumnezeu? De ce ne pierdem timpul pe activităţi banale şi pline de nonsens? Ne pierdem în rutină, uităm de frumosul din jurul nostru, complicăm fiecare decizie, ne luptăm după bani devenind sclavii lui, alimentaţi de reclame şi societate. Iar biserica continuă să evolueze într-o activitate pur economică, oameni făţarnici, plini de fiţe şi orgoliu. Lumea se înrăieşte din ce în ce mai mult. Depravarea, imoralitatea în rândul tinerilor a ajuns la stadiul de curaj şi apreciere, iar valorile bune sunt înecate şi prăfuite de interes şi afişare în public.

Disperarea îi cuprinde pe toţi, alergăm nedumeriţi întrebându-ne: “Pentru ce fac eu astea?”. Acelaşi ciclu de activităţi în fiecare zi. Aceeaşi nevoie de putere din partea celor „norocoşi ai vieţii”. Nu mai ştim să fim amabili, politicoşi, drăguţi, simpatici şi milostivi.

Am ajuns să ne ducem la un shoping să ne satisfacem nevoia de frumos, am ajuns să mergem la bordeluri să ne simţim bine, am ajuns să ne îmbătăm, să fumăm substanţe chimice ca să râdem, am ajuns să ne uităm la TV şi să spunem în sinea noastră că petrecem timpul în familie.

Am devenit plini de noi, urâcioşi, ahtiaţi de bani şi răutăcioşi cu semenii. Tinerii se plictisesc şi uită de Dumnezeu recurgând la activităţi pe care poate că nici ei nu le vor, dar anturajul îi presează. Universul lor: ”SEX, DISCO, ALCOOL, PARTY”. Societatea nu îi atrage prin cultivarea talentelor, ci îi îndeamnă la consum în favoarea banilor, afacerilor. Aşa-numiţii creştini plini de bani cu căruţe albe numite BMW atrag privirea oricărei fete şi invers. Predici fără sens şi esenţ,ă fiindcă cel care predică se întâmplă să facă opus prelegerii. Iar răutatea şi disperarea îi cuprinde pe toţi, de la cel mai mic la cel mai mare.

Politeţea este folosită doar de interes, iar valorile sunt amintite la înmormântare şi cununie.

Oare niciodată nu ne-am gândit ”e normal să fie aşa?”, să fim noi de vină fiindcă Dumnezeu nu ne răspunde? Ne-am întrebat vreodată de ce cerul e albastru, de ce gravitatea ne susţine, de ce planetele sunt aşa mari, de ce bulele sunt rotunde? De ce aerul nu îl vedem, dar îl simţim? Universul cui îi aparţine ? Ne-am ajutat noi vreodată între noi fără să ne gândim la propriul interes? Am rezista tentaţiei de a fi conducător în favoarea smereniei de a fi un simplu om? De ce există flori, fluturi şi de ce Dumnezeu sau oare cine ne-a înzestrat cu zâmbete frumoase? Cu gândire, cu vorbire cu pasiune, dragoste şi sentimente ?

De ce continuăm să fim sălbatici şi indiferenţi, de ce nu suntem oameni, ci mai degrabă doritori de putere şi răutăcioşi, bazându-ne doar pe instincte animalice! Unde continuăm să ne îndreptăm în ritmul acesta? Ne pierdem oamenii de valoare, cei buni sunt aruncaţi în patima nesusţinerii, iar societatea îi leagă cu demoralizarea lor prin activităţi băneşti. Ne credem buricul pământului, ne cerem drepturile de a fi conducători fiecare pe această mică planetă în univers. Nu vrem să ascultăm de nimeni. Vrem să ne extindem teritoriile, să fim stăpâni, să nu ne invadeze nimeni din spaţiul terestru, căci “aceştia sunt violenţi şi ne vor răul”.

Glume dumnezeieşti, sexualitate şi banalitate, mii de produse ne sunt vândute pe tavă prin intermediul unor hârtii, pentru ca cei mari să aibă control asupra noastră. Doar o mică parte să se bucure de putere şi renume. Nu mai putem să ne bucurăm de nimic frumos de aici, de un fluture în zbor, de o rază de soare, de o plimbare relaxantă prin teii şi brăduţii înmiresmaţi, căci auzim: ”Factură, mâncare, bani, haine, vedete, morţi, şomeri”. Nici Dumnezeu nu se mai uită la noi, dar nici nenea Sarsailă. Cred că s-a săturat şi el de noi, de cum am ajuns, până şi el crede în Dumnezeu, oameni buni! Suntem în cea mai deplorabilă stare, plutim în derivă lăsându-ne conduşi de propriile alegeri şi păcate fără să vrem veste salvatoare.

Haideţi măcar să facem ceva: Să încercăm să ne schimbăm, să fim mai amabili şi mai blânzi şi mai cu gândul la Dumnezeu, să ne mai gândim şi la cei din jur şi să nu mai fim aşa doritori de bani, căci bucurie aduce, dar aduce şi multă plictiseală, iar o seară cu cei dragi, cu prietenii de-o viaţă, râzând unul de altul bucurându-te de o cea mai simplă viaţa, de strictul necesar e tot ce inima ţi-o cere. Un glas de păsărică, o adiere de vânt, o floare înmiresmată şi o inimă caldă, pasiune, respect, blândeţe şi bunătate e cererea unei vieţi perfecte de la noi, apoi îl vom  vedea şi pe Dumnezeu şi să fim plăcuţi Lui.

Articol trimis de Constantin Daniel, pentru Total Schimbat

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button