Editoriale

Biblia: Pâinea sufletului

Dintotdeauna existenţa umană a fost legată de lupta pentru supravieţuire. Pâinea- elementul vital al vieţii- reprezintă simbolul universal pentru hrana noastră. Prin alimentaţie, corpul reuşeşte să îndeplinească toate funcţiile necesare pentru bunăstarea noastră. Chiar dacă la nivel global există  sute de mii sau chiar milioane de oameni care luptă cu foametea, noi, cu multă reverenţă, putem mulţumi că Domnul a fost bun faţă de noi, că ne-a oferit hrană şi S-a îngrijit de noi nu doar în acest domeniu.

Aşadar, neglijarea alimentaţiei poate duce la grave stări ale sănătăţii, chiar până la deces. Dacă, din punct de vedere medical, alimentaţia e importantă, oare cum e cu sufletul nostru? Încă din vechime, Dumnezeu a rânduit legi şi porunci, ca astfel cei aleşi să rămână în voia Lui, în ascultare. Acum, în secolul al XXI-lea, trăind într-o societate ce promovează imoralitatea şi lipsa fricii de Dumnezeu, creştinii trebuie să-şi hrănească intens sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu păcătui împotriva Sa (Psalmul 119:11).

În ziua de azi, foarte mulţi creştini s-au obişnuit să arate în exterior că sunt buni credincioşi, însă dacă ar fi întrebaţi când au citit ultima oară Biblia, sigur ar pleca privire de ruşine, deoarece răspunsul ar fi unul şocant. Cât să mai rămânem în starea asta de indiferenţă? De ce nu vedem că diavolul câştigă tot mai mult teren în vieţile noastre tocmai din cauză că lăsăm portiţe deschise, ca urmare a nevegherii?

Cred că ar trebui să ne trezim din starea de amorţeală şi să profităm de fiecare binecuvântare pe care Dumnezeu ne-o oferă. În prezent, lumea orientală este învăluită în persecuţie, şi fiecare creştin de acolo radiază de fericire când intră în posesia unei Biblii. Noi de ce nu ne manifestăm aşa? De ce nu mai avem dragoste faţă de Cuvântul pe care Însuşi Domnul ni l-a dat?

Realitatea e dură. În multe familii de evanghelici, Bibliile stau pe masă sau pe raft, pline de praf. Iar dacă se întâmplă să avem musafiri creştini, ne scuzăm rapid gafa: „Se pare că oricât am face curăţenie, de praf tot nu scăpăm!” O, nenorociţii de noi! Avem lângă noi cea mai sfântă comoară de pe pământ, însă refuzăm să o explorăm. E mai interesant de vizionat un serial tv sau buletinul de ştiri. Şi fără să ne dăm seama, sufletul nostru cade într-o împietrire spirituală. Ne mai mirăm de ce ne piere cheful de mers la biserică, de ce predicile ni se par „fixiste şi interminabile”!

Dă-mi voie să-ţi spun realitatea cruntă: pe măsură ce nu-ţi hrăneşti sufletul zilnic, intri într-o stare de amorţire spirituală slăbind în putere şi, implicit, îndepărtându-te de Dumnezeu. După aceea, tot ce se întâmplă în jurul tău va fi ceva „normal”. Trezeşte-te!!! Simplul mers la biserică nu poate înlocui studiul zilnic al Scripturii. Ia Biblia, care este chiar vocea lui Dumnezeu, şi începe să citeşti, să afli ce doreşte Domnul să-ţi vorbească.

În ceea ce mă priveşte, Biblia este singura carte care m-a mângâiat cu adevărat. Ea a fost cea care m-a învăţat cum să ascult de Isus şi să cresc în credinţă. Drag cititor, sunt sigură că şi tu vei găsi mângâiere citind-o. Eu aleg să-mi hrănesc sufletul cu Cuvântul sfânt. Tu ce alegi?

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16-17

Tags
Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close
Close