Devotionale

Ce este credinţa? (1)

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puterrnică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1

Era o dimineaţă minunată. Cascada Niagara îşi prăvălea tumultuos apele. Un cablu gros de oţel a fost întins de la un ţărm la altul deasupra cascadei. Charles Blondin, cel mai mare acrobat din lume, urma să meargă pe acel cablu. Trenuri speciale de la Toronto si Buffalo aduceau mulţimi mari de spectatori. Lucrul acesta s-a întâmplat la 30 iunie 1858. Ţinându-şi echilibrul  cu o prăjină de vreo 20 de kilograme, el a păşit pe cablu. Când şi-a pus piciorul triumfător pe ţărmul celălalt, mulţimea a izbucnit în strigăte de bucurie, care făceau un zgomot asemănător cu cel al cascadei. Îndreptându-se spre mulţime, acrobatul a făcut o propunere zguduitoare. El s-a oferit să treacă din nou peste cascadă cu un om în spate. “Crezi că te-aş putea duce peste cascadă?” a întrebat pe un om din apropiere. “Desigur, cred!” a răspuns cel întrebat. “Vrei să te urci la mine în spate?” i-a zis acrobatul. “Eu?…doar nu sunt nebun să-mi risc viaţa!”

Ei bine… la fel ca în această întâmplare se întâmplă în plan spiritual. Spuneam că am crezut, dar când este vorba de trăirea practică, dovedim că totul a fost numai o părere trecătoare.

Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close