Devotionale

Incomparabilul Hristos

“A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: <<Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!>>” Marcu 9: 7

Diferitele curente filozofice sau păreri omeneşti îi îndeamnă pe oameni să-L imite pe Dumnezeu, să urmeze raţiunea de a face binele. Un filozof îşi îndemna chiar discipolii să-şi aşeze înainte un om cu caracteristici deosebite, imaginându-şi-l mereu lângă ei. Dar ceea ce idealul omenesc a produs, a fost în cel mai bun caz un model de imitaţie, iar admiraţia pe care acesta o inspira, nu a reuşit să se transforme vreodată în realitate.

Dumnezeu însă L-a prezentat lumii pe Fiul Său, pe incomparabilul Hristos. El s-a dovedit capabil să acţioneze asupra tuturor vârstelor, naţiunilor, temperamentelor şi condiţiilor. El nu a fost numai Modelul cel mai înalt de virtute, dar şi Dăruitorul puterii pentru practicarea ei, exercitând o influenţă atât de profundă, încât, pe drept cuvânt, se poate spune că simpla amintire a anilor Săi de viaţă pe pământ a făcut mai mult pentru transformarea omenirii decât toate expunerile filozofice şi toate avertizările moraliştilor. Isus Hristos este Izvorul vieţii veşnice şi a tot ce este mai bun şi mai curat în viaţa creştină. Iată de ce Dumnezeu ne îndeamnă să privim la Fiul Său şi să ascultăm de El!

Tags
Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close