ExterneStiri

Noul preşedinte al Egiptului face istorie din nou

Primul preşedinte care a fost ales în mod democratic al Egiptului, Mohamed Morsi, deja a făcut istorie, raportează MNN.

Acum ar face-o din nou desemnând un vicepreşedinte creştin, ca prima sa acţiune. De asemenea, va alege un alt vicepreşedinte, care este o femeie.

Figură islamică, un lider al Frăţiei Musulmane, a promis să asigure drepturile minorităţilor. Farid Samir, directorul executiv al *studiourilor SAT-7 din Cairo, spune că în ciuda manifestării bunăvoinţei, “Deşi majoritatea promisiunilor pe care le-a făcut sunt pozitive, nu e vorba de promisiuni. [Minorităţilor]  le era frică să nu fie trataţi drept cetăţeni de clasă inferioară.”

În discursul din 12 mai de la Universitatea din Cairo, Morsi a spus “Coranul este constituţia noastră, profetul este liderul nostru, jihad-ul este calea noastră, şi moartea în numele lui Allah este ţelul nostru.”

În orice caz, îngrijorarea pentru creştini a reieşit dintr-un raport de luni din media de stat a Iranului. Samir declară, “Le este frică să adopte regimul Iranului deoarece în primul anunţ pe care l-a făcut a spus <<Vrem să restabilim relaţiile noastre cu Iranul>>”.

Potrivit agenţiei semioficiale de ştiri Fars, Morsi vede reînnoirea legăturilor diplomatice cu Teheranul ca o cale de a obţine “echilibrul strategic” în zonă. Samir spune că nimeni nu este sigur cât de departe va merge acea reînnoire. “Ei au două armate. Una este armata oficială, şi cealaltă armată este cea care protejează islamul şi  regimul. Aşa că nu ştim  dacă aceasta este ceea ce vrea să spună prin “adoptarea regimului islamic” sau prin învăţarea din aceasta.

Apoi, în ceea ce pare a fi o revoluţie, sfătuitorul politic al lui Morsi, de săptămâna aceasta, a subliniat că Egiptul cu “siguranţă” nu ar fi o “Republică Islamică.”

Între timp, tribunalele egiptene au suspendat o conducere care spunea că armata ar putea aresta cetăţeni, forţând armata să dea înapoi de la ceea ce era perceput ca o îndreptare spre legea marţială.

Ce înseamnă toate acestea? Pare a fi un efort de a calma frica de sharia, jihad şi religiocidul. Samir observă: “Nu putem uita că aceasta Frăţie Musulmană nu a început doar de acum, ci a fost acolo de 80 de ani, lucrând în ascuns. Dar acum este oficial. “ Există motive întemeiate pentru îngrijorare. “Există multă frică, de asemenea, în privinţa vederii aceloraşi acte violente împotriva creştinilor, dar, de data aceasta, cu acoperire legală.”

Creştinii s-ar putea confrunta cu pierderea a mai mult din vocea lor, din drepturile lor, şi e posibil să se confrunte cu mai multe necazuri. Deja au început să se strângă rapoarte despre evacuări extinse.

Cea mai mare îngrijorare: cine va fi Morsi pentru credincioşi după ce această perioadă de “lună de miere” va lua sfârşit? Samir spune, întâi, “Liderii bisericeşti încearcă să facă tot ce pot pentru a întări credinţa oamenilor, încercând să vorbească despre autoritatea mai mare a lui Dumnezeu deasupra oricărei persoane, şi că voia lui Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor care se întâmplă.”

Apoi, studiourile SAT-7 din Cairo au început să ofere un forum pentru cei care îi vizionau. Samir explică: „Am început un show de afaceri numit „Sarea pământului”, aducând speranţă, încurajându-i pe creştini să împărtăşească în comunitate.”

Evenimentele din ultimele săptămâni au dezvăluit diviziuni serioase în societate, şi mulţi egipteni sunt uimiţi. Samir adaugă că nesiguranţa a avut un efect interesant asupra lucrării. “Ei vor vorbi despre rolul nostru ca şi creştini în zonă, şi lucrul important este că bisericile sunt acum pline de oameni. În aceeaşi zi în care l-au anunţat pe Morsi preşedinte, bisericile erau pline de oameni. Ei Îl caută acum mai mult pe Dumnezeu.”

Ca şi organizaţie care nu ia poziţii politice, SAT-7 ajută telespectatorii învăţându-i cum pot aplica principiile creştine vieţii de fiecare zi. În acest caz, declară Samir, “Avem nevoie ca aceasta să funcţioneze.  Noi includem, de asemenea, un dialog între denominaţiuni, şi între creştini şi musulmani.”

Perspectiva biblică ajută. Accentuează nevoia după o atitudine de împăcare între câştigătorii şi pierzătorii alegerilor, precum şi pregătirea pentru participarea la scrierea unei noi Constituţii. Samir adaugă, “Frica nu este logică, dar când oferim puţină logică şi câteva adevăruri biblice, ajută puţin la risipirea temerilor.”

În zilele următoare, există multe lucruri în joc. Samir îi încurajează pe credincioşi să rămână implicaţi în ieşirea Egiptului. Este un proces minuţios, şi felul în care va arăta naţiunea de cealaltă parte rămâne nedeterminat. “Rugaţi-vă pentru protecţie, pentru conducere şi pentru facilităţi, pentru înţelepciune pentru producători, pentru ca prezentatorii să spună adevărul. Rugaţi-vă, de asemenea, pentru  ca oamenii să citească Cuvântul lui Dumnezeu.”

* Un satelit creştin şi lucrare prin televiziune în Orientul mijlociu şi Africa de Nord

Tags
Show More

Lidia Baiaş

“Sunt iubitoare de frumos, de cuvinte frumos alcătuite și, nu în ultimul rând, de oameni frumoși. Sunt absolventă a Facultății de Litere și îmi plac traducerile. La fel ca și voi, sunt în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și al perfecțiunii. Știu că doar El ne poate dărui frumosul în viață și binecuvântarea, pe care ne-o dorim cu toții. Am ales să fac parte din echipa Total Schimbat deoarece am vrut să Îl onorez pe Dumnezeu cu talantul pe care mi l-a dăruit. Doresc să fiu o rază de lumină în lumea din ce în ce mai întunecată în care trăim. Prin harul lui Dumnezeu, se poate!”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close