ExterneStiri

Cărţi creştine în olandeză publicate în Seul

Recent, Urim Books, cu centrul la Seul, Coreea de Sud, a publicat trei titluri în olandeză  “Viaţa mea, Credinţa mea” (Mijn Leven, Mijn Geloof), “Mesajul crucii” (De Boodschap van het Kruis) şi “Trezeşte-te, Israel” scrise de un evanghelist internaţional, Dr. Jaerock Lee.

“Vesticul care a prezentat Coreea pentru prima dată lumii prin descrieri clare a fost un olandez, Hendrik Hamel. El a locuit în Coreea pentru 13 ani, începând cu 1653, şi mai târziu a publicat o carte intitulată “Jurnalul lui Hendrick Hamel”. De atunci, relaţiile dintre Coreea şi Olanda au înflorit într-un parteneriat care include comerţul, turism, schimburi educaţionale şi orice altă formă de activitate diplomatică. Am scos cărţile în olandeză pentru a comemora vizita prinţului olandez Willem – Alexander la Yeosu Expo, Coreea de Sud”, a declarat ieri un purtător de cuvânt al Urimului.

Prinţul olandez Willem – Alexander vizitând Expoziţia Yeosu, Koreea de Sud

Luni, pe 18 iunie, Înălţimea Sa, prinţul Orange, împreună cu ministrul Schulz van Haegen au vizitat Expoziţia din oraşul coreean Yeosu, cu ocazia Zilei Naţionale a Olandei.

Autobiografia lui Lee, “Viaţa mea, Credinţa mea”, ne oferă o privire clară asupra felului în care Dumnezeu intervine în viaţa unei persoane pentru a-i dărui o binecuvântare, raportează Koreea Times.

Richard R. Blake a declarat pentru Reader Views, din SUA, despre cartea “Mesajul crucii”: “Începând prin a stabili faptul că Dumnezeu este Creatorul şi că Biblia este calea de a-L cunoaşte şi a-L întâlni pe Dumnezeu, Dr. Lee continuă să ne descopere planul de mântuire al lui Dumnezeu şi promisiunea vieţii veşnice. El începe a arăta, prin istoria biblică a creaţiei omului aflată în cartea Genezei, cum l-a creat şi l-a şi cultivat Dumnezeu pe om înainte de intrarea păcatului.”

Bong-gi Sun(stânga) împreună cu Remi Oerlemans (dreapta)

“Această lucrare, “Trezeşte-te Israel,” de asemenea, îi ajută pe evreii care L-au aşteptat cu dor pe Mesia să realizeze adevărata dragoste a lui Dumnezeu prin Singurul Său Fiu, şi să le dea un răspuns clar celor care au crezut că dragostea lor pentru Dumnezeu înseamnă respectarea legii,” a raportat Koreea IT Times.

Remi Oerlemans, directorul executiv al Pavilionului Olandez, a declarat că “este foarte palpitant şi interesant să vezi cărţi traduse din olandeză aici, în Coreea”.

Un reprezentant al cărţilor Urim i-a dăruit o carte ambasadorului olandez în Coreea.

Olanda a fost monarhie constituţională din 1815, şi o democraţie parlamentară din 1848. Olanda este descrisă drept un stat consociaţional.

Tags
Show More

Lidia Baiaş

“Sunt iubitoare de frumos, de cuvinte frumos alcătuite și, nu în ultimul rând, de oameni frumoși. Sunt absolventă a Facultății de Litere și îmi plac traducerile. La fel ca și voi, sunt în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și al perfecțiunii. Știu că doar El ne poate dărui frumosul în viață și binecuvântarea, pe care ne-o dorim cu toții. Am ales să fac parte din echipa Total Schimbat deoarece am vrut să Îl onorez pe Dumnezeu cu talantul pe care mi l-a dăruit. Doresc să fiu o rază de lumină în lumea din ce în ce mai întunecată în care trăim. Prin harul lui Dumnezeu, se poate!”

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close