1. Radu Mureşan este astăzi o ştire pe net, mâine altcineva va deveni ştire pe net. Nu toţi, doar unii, mai cunoscuti. Radu a fost Redactor-Şef la Radio Vocea Evangheliei Cluj. Ȋn urma lui au rămas 4 copii şi soţia. Şi mama lui, şi biserica lui, şi prietenii lui, şi restul familiei, şi colegii, chiar şi Africa. Şi adresa lui de e-mail, şi telefonul lui, şi planurile lui, şi numele lui. Ȋn urmă cu 2 luni era în misiune în Africa, să inaugureze un post de radio la care el a lucrat de la zero, un radio cu un potenţial de peste 1.000.000 de ascultători.
2. Radu este un “meci pierdut”. Pentru vindecarea lui s-au rugat atâţia oameni, atâtea biserici, din Africa, Australia, America, România, Europa, şi cu toate astea, totuşi Radu a murit. Avea doar 45 de ani. Dar mai ştiu pe cineva care “aparent” a pierdut meciul… Şi într-adevar, fără inviere, ar fi fost cu adevărat un “meci pierdut”… Dar a venit ȊNVIEREA. Şi pentru Domnul Isus, şi va veni învierea şi pentru Radu. Şi pentru fiecare dintre noi. Da, meciul a fost pierdut, dar campionatul… CAMPIONATUL ESTE DEJA CÂŞTIGAT. Căci noi “suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”. Slavă lui Dumnezeu.
3. Radu a murit de cancer la plămâni. Ȋn februarie au apărut primele simptome. Joi, chiar înainte de Paşti, eram în biserică la Cina Domnului din Joia mare şi am primit un SMS: “Radu are cancer”. Am început să plâng în biserică. După mai puţin de 2 săptămâni de la diagnostic a fost gata. Este plină lumea de cancer. M-am săturat să aud continuu că şi cutare, şi cutare, şi cutare are cancer. Evident că cel putin o dată ne-am gândit fiecare… cine urmează…
4. Cancerul este, de fapt, relativ simplu. Cineva descria cancerul cam aşa: toate celulele din corp lucrează împreună pentru binele întregului trup. La un moment dat, o celulă începe să lucreze egoist, pentru ea însăşi, după un alt plan şi cu un alt scop decât al restului corpului. Apoi mai învaţă şi alte celule să lucreze “pe cont propriu”, egoist, împotriva sistemului. Până la urmă se prăbuşeşte întregul sistem.
De fapt, asta este problema şi în familie: unul dintre cei doi începe la un moment dat să lucreze egoist, pentru binele lui, împotriva “sistemului”. Şi acest sistem se prăbuşeşte.
De fapt asta este problema şi în Biserică: cineva începe să lucreze egoist, pentru binele lui, împotriva “sistemului”. Fie că este vorba de “nepotisme”, de interese imobiliare mafiote sau de interese financiare, sau chiar şi de “banala” mândrie. Nemaivorbind despre pornografie, curvie, droguri, etc. Evident că şi acest sistem se prăbuşeşte. Mă rog, se prăbuşesc organizaţiile locale, care au pierdut legătura cu Cerul, că despre Biserica Lui, Ȋnsuşi Domnul Isus Cristos spune: “portile locuinţei morţilor nu o vor putea birui”.
De fapt asta este problema şi în politică, şi în societate şi oriunde: egoismul. Mai vorbeşte cineva despre jertfa de sine? Despre sacrificiu pentru altul? Mie să-mi meargă bine, de ce să mă jertfesc eu pentru altul?
5. La final, mă gândesc la “vindecarea de moarte”. Mama mea a murit în anul 1980, când eu aveam 11 ani. Ȋn primele zile mergeam zilnic la mormânt, împreună cu tata, cu fraţii mei şi cu sora mea. Apoi, cu trecerea timpului, am început să mergem săptămânal, apoi mai rar, apoi doar când ne aminteam sau treceam pe lângă cimitir.
Când mă gândesc la mama, dragostea mea pentru ea nu a scăzut cu nimic, doar că sufletele noastre s-au liniştit şi acum ne gândim doar la reîntâlnire. Ȋntre timp a plecat şi fratele meu cel mai mare… Dar pot să zic că m-am “vindecat de moarte”. Cicatricea va rămâne în sufletul şi în inima mea pentru totdeauna, absolut pentru totdeauna, dar nu mai este o rană deschisă, supurândă, ci este doar o cicatrice, o urmă a unor întâmplări grozav de dureroase.
Vindecarea de moarte se face doar “cu moartea pe moarte călcând”.
Chiar şi atunci când sunt mort în sufletul meu, mă vindec doar dacă “mor” faţă de mine însumi, ca să trăiesc… “dar nu mai traiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Şi aici, şi-n veşnicie, Cristos trăieşte în mine. Şi El face toate lucrurile noi.
Aş încheia cu un dar muzical:
Am scris şi eu în 4 aprilie 2012 un articol în care mă miram că aud de cancer peste tot, vecini, foşti colegi, prieteni, credincioşi din Biserica în care slujesc sau din alte Biserici, etc. Există şi situaţii în care boala este îngăduită de Domnul în viaţa noastră. Cu toate acestea, cred că omul modern are un stil de viaţă nesănătos.
Click pe linkul meu unde prezint punctul meu de vedere legat de acest aspect :
http://tomisthecat.wordpress.com/2012/04/04/lista-e-urilor-periculoase-si-romanii-care-dau-vina-pe-dumnezeu-cand-se-imbolnavesc-de-cancer/