Social

Arabia Saudită interzice accesul la şcoală pentru homosexuali şi lesbiene

O lege care interzice homosexualilor şi fetelor cu aspect „băieţesc” participarea la orele şcolare şi în universităţi este în curs de executare de către guvernul Arabiei Saudite. Ţara a afirmat că o persoană care doreşte să participe la orele şcolare şi la universitate trebuie să îşi schimbe comportamentul, dar şi aspectul într-o ţinută decentă. Comisia pentru promovarea virtuţii şi prevenirea de vicii a declarat că adoptă un nivel ridicat de restricţii atunci când vine vorba despre comportamentul homosexual sau lesbian în şcoli, uneori pedeapsa fiind chiar cu moartea.

Cu toate că unele state au adoptat o poziţie pozitivă privind homosexualitatea şi lesbianismul, în Arabia Saudită legile sunt aspre şi cer elevilor să adopte principii pozitive în viaţă, fără a încerca să se lupte împotriva legilor.
Ȋn urmă cu doi ani de zile, în Arabia Saudită a mai fost adoptată o lege prin care persoanele cu atracţii către acelaşi sex nu au dreptul la angajere în locurile publice de muncă.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button