Articole

Evanghelicii comentează moartea lui Gaddafi

„Moartea lui Muammar Gaddafi ar trebui să trimită celorlalţi tirani semnalul că sunt aproape să-şi piardă puterea la fel cum au obţinut-o – prin forţă”, spune unul din liderii evanghelici. „Am mai văzut povestea asta iar şi iar”, a spus vineri Dr. R. Albert Mohler, preşedintele Soutern Baptist Theological Seminary.
„Tiranii tind să dobândească putere doar prin mijloace militare şi tind să-şi piardă puterea doar prin aceleaşi mijloace militare.” Gaddafi, care a condus Libia pentru 42 de ani, a fost omorât joi, după ce a fost capturat de trupe ale National Transitional Council în oraşul său de baştină, Sirte. Nu s-a confirmat încă cum s-au desfăşurat evenimentele care au condus la moartea sa, dar CNN susţine că a fost împuşcat pe când cei care l-au capturat încercau să-l încarce într-o maşină şi să-l ducă departe. Conform Reuters, Gaddafi, 69, avea o gaura făcută de un glonte la cap. Libienii sărbătoresc moartea dictatorului şi începutul unei noi ere. Aşa cum Mohler a descris vineri, „moartea lui Muammar Gaddafi pune capăt uneia dintre cele mai mizerabile vieţi din zilele noastre.”  Ziua morţii sale nu aparţine doar libienilor, ci lumii întregi, a adăugat el, subliniind că „lumea este eliberată de încă un tiran.” Cum imaginile explicative îl înfăţişează pe Gaddafi în ultimele sale momente având sânge pe faţă, Mohler afirmă, „vorbind din punct de vedere moral, a avut enorm de mult sânge în mâinile sale.”  „Ca un leu care răcneşte sau ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpâneşte peste un popor sărac”(Proverbe 28:15), a comentat liderul evanghelic joi. Căderea lui Gaddafi i-a încurajat pe protestatarii din Siria care vor de asemenea să pună capăt conducerii tiranice a preşedintelui Bashar al-Assad. În timp ce moartea liderului libian ar trebui să trimită un semnal dictatorilor ca al-Assad, Mohler susţine că ei nu vor învăţa lecţiile, aşa cum face lumea întreagă. „Chiar dacă acum lumea extrage câteva esenţe de satisfacere morală după eliminarea încă unui tiran din moştenirea crimelor morale ale secolelor 20, iar acum 21, trebuie să ne întrebăm câţi din ceilalţi tirani văd asta, nu doar din Siria, ci şi din Korea de Nord”, a menţionat Mohler.

Istoria a clarificat acest lucru. „Tirania este autosusţinătoare şi  îşi menţine puterea doar prin mijloace militare, constrângere şi frică. Dacă al-Assad rezistă până la capăt, s-ar putea să aibă un sfârşit asemănător cu al lui Gaddafi, presupune Mohler. „Nici chiar dictatorii nu ştiu când vine vremea lor. Gândiţi-vă la judecata viitoare a lui Dumnezeu asupra întregii umanităţi în lumina morţii lui Muammar Gaddafi”, a spus el. Având încă multe provocări care le stau în faţă, cum ar fi trecerea libiană de la 4 decenii de dictatură înspre un viitor mai democratic, creştinii au nevoie de rugăciuni. Secretarul general al The World Evangelical Alliance, Dr. Geoff Tunnicliffe, menţionează, „Rugăciunea noastră este ca acest nou capitol să aducă prosperitatea pentru fiecare libian, precum şi crearea unor noi libertăţi religioase în ţară.„Având o astfel de bază, familiile, comunităţile şi naţiunea libiană pot înflori. Ne rugăm de asemenea ca alte posibile conflicte din această regiune să fie rezolvate într-o manieră ceva mai paşnică şi tuturor oamenilor să le fie acordată oportunitatea de a găsi adevărata libertate. ”The National Transitional Council estimează că vor trece cel puţin 8 luni până se vor face alegerile şi se va emite o nouă constituţie.

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button