PersecutiiPolitic

Două legi care privează libertatea religioasă au fost semnate Kazahstan

Preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev a semnat în 13 octombrie două legi noi care impune restricţii severe asupra libertăţii de religie sau credinţă, relatează Forum 18 News Service..Cele două legi au atras critici puternice din partea organizaţiilor societăţii civile, a apărătorilor drepturilor omului şi a multelor comunităţi religioase din Kazahstan, totodată şi din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa(OSCE) pe care ţara a prezidat-o în 2010. Ambele legi sunt aşteptate să intre în vigoare în 24 octombrie.

Purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Instituţii Democratice OSCE şi Drepturile Omului(ODIHR), Jens Eschenbaecher a precizat pentru Forum 18 că ODIHR a fost dezamăgită că legile au fost semnate în forţă. ” Legislaţia nu va restricţiona într-un mod necesar libertatea oricărei religii sau credinţe, şi va limita exercitiul de libertate în Kazahstan.”

Nazgul Yergalieva al Centrului de Cercetare de Libertate Politică din Almaty a raportat pentru Forum 18 că ” regulamentul strict si limitarea de drepturi frundamentale, cum ar fi libertatea de religie de către guverne, s-au dovedit a fi o cale periculoasă, care ne conduce spre tensiune socială şi resentimente.

Sursa: Christian Telegraph

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button