Cu mulţi ani ȋn urmӑ, unui om i se furase o oaie. A bӑnuit cine i-a furat-o ṣi a dovedit cӑ acela i-a furat-o. Dar hoţul spunea ȋntruna cӑ oaia este a lui. Pӑgubaṣul l-a dus la judecatӑ. Judecӑtorul a poruncit sӑ vinӑ amândoi la judecӑtorie ṣi sӑ aducӑ ṣi oaia cu ei. A ţinut pe hoţ cu oaia ȋn camera de judecatӑ, iar pe pӑgubaṣ l-a ȋnchis ȋntr-o camerӑ alӑturatӑ. Apoi a poruncit hoţului sӑ strige oaia pe nume. Hoţul s-a supus, dar oaia nu se sinchisea de strigarea lui. Judecӑtorul a poruncit atunci pӑgubaṣului sӑ strige oaia. Când ṣi-a auzit numele din gura stӑpânului ei, oaia s-a ȋndreptat spre uṣa de unde venea glasul. Aṣa s-a fӑcut dovada cӑ oaia fusese ȋntr-adevӑr furatӑ ṣi a fost ȋnapoiatӑ adevӑratului stӑpân.
Câtӑ ȋnţelepciune a pus Dumnezeu ṣi ȋn lumea necuvântӑtoarelor! Biblia afirmӑ: “Boul ȋṣi cunoaste stӑpânul, ṣi mӑgarul cunoaṣte ieslea stӑpânului sӑu…” (Isaia 1:3). Ce se poate spune despre omul care a fost ȋnzestrat cu mare ȋnţelepciune, cu puterea de a alege ȋntre bine ṣi rӑu, cu putere de a crede cuvintele lui Dumnezeu? O, de-am fi cu toţii care citim aceste rânduri asemenea oilor care-ṣi cunosc glasul Stӑpânului!
Sӑmânţa Bunӑ, România
