Ce ar fi avut Michael Jackson dacă n-ar fi avut bani
Cei mai mulţi oameni dacă ar avea mai mulţi bani, ar cumpăra confort. Dar limita dintre confort şi lux este sensibil greu de definit. Mai toţi şi-ar alege un proiect caritabil pe care l-ar susţine, cu care şi-ar măguli latura altruistă. Şi apoi? Ar reînvesti banii într-o afacere care să producă mai mulţi bani. Dacă nu mă credeţi faceţi un sondaj pe cont propriu şi vă veţi convinge.
Ce a făcut celebrul star când a avut „mai mulţi bani”? şi-a cumpărat confort – case, maşini, lux, proiecte caritabile… şi a planificat alte concerte care să producă mai mulţi bani. Ceea ce pare surprinzător este că în ciuda succesului, talentului, banilor săi, nimeni nu şi-ar dori să îi împărtăşească soarta. Cu toţii intuim că bietul star ar fi trăit mult mai bine, şi poate mai mult, dacă ar fi avut mai puţini bani. Nu cred că sărăcia este garanţia fericirii, însă cu siguranţă banii pot fi o piedică în calea ei.
Dacă Michael nu ar fi avut atâţia bani nu şi-ar fi schimbat prin atâtea operaţii şi tratamente fizionomia. Ar fi trebuit să asculte cum râd cei din jur de nasul lui borcănat şi să înghită în sec atunci când auzea comentarii usturătoare despre afro-americani. Ar fi putut să se închidă mai mult în propria lui carapace, sau poate că ar fi învăţat să râdă şi el împreună cu ceilalţi şi să se ia pe sine însuşi mai puţin în serios. Ar fi avut şansa de a dovedi ca interiorul lui este valoros şi merită iubit, chiar dacă nu are un trup perfect.
Dacă nu ar fi avut bani, Michael Jackson nu şi-ar fi conceput copiii în laborator. Nu şi-ar fi permis să transforme o mamă blondă în cărăuşul copiilor lui. Ar fi avut şansa de a se îndragosti de o femeie, de a se căsători cu ea şi de a avea copii natural. Cu banii lui a cumparat copii şi singurătate, atât pentru el cât şi pentru copiii care au crescut fără mamă, înconjuraţi de bone şi asistente. Atâţia săraci au şansa de a lupta pentru iubirea unei femei şi de a se bucura de îmbrăţişările ei!
Deviantele lui Michael au fost posibile pentru că şi le-a permis. Ceea ce păreă la început împlinirea unui vis, s-a transformat într-un coşmar.
Câţi dintre noi am acţiona diferit dacă am fi supuşi presiunii mai multor bani? Cum ne-ar transforma pe dinăuntru şi ce ar schimba în relaţiile noastre? Dacă am avea bani, am încerca să ne facem viaţa cât mai simplă, cât mai uşoară, cât mai plăcută, şi ce e rău în asta? Nimic. Doar că greutăţile sunt antrenamente, provocări care ne fac altfel. Ne învaţă să iubim oamenii, să le răbdăm neajunsurile, să ieşim din cochilia noastră şi să îndrăznim să ne facem prieteni. Orice bătălie pe care nu vrem să o purtăm ne face mai săraci pe dinăuntru. Orice scurtătură ne retează din aripi.
Dumnezeu afirmă că nu lipseşte de nici un bine pe cei ce se tem de El. Cred că binecuvântări plus necazuri reprezintă reţeta optimă de viaţă, astfel încât să preţuim lucrurile cu adevarat importante. Un traseu desenat pentru a deveni cei mai buni cu putinţă. Un amalgam de şanse ca să obţinem maximum de fericire. Oportunitatea de a descoperi iubirea, oamenii, onestitatea, prietenia, răbdarea. Ocazia de a-l descifra pe Dumnezeu.
Data viitoare când te plângi că nu ai bani suficienţi, când crezi că ai dat-o în bară şi că alţii se bucură de mai multe oportunităţi decât tine, aminteşte-ţi că Dumnezeu în providenţa Lui a aranjat totul pentru ca tu să zăreşti nevăzutul, pentru că lucrurile cele mai importante în viaţă nu se văd cu ochiul liber. Sunt invizibile şi durează veşnic.
Cristina Olariu