Meditatii

Tatăl Orfanilor

Iarna pusese stăpânire pe orăşel. Copii mai mici priveau prin ferestre minunăţiile iernii, iar cei mai mărişori ieşeau prin curţi bătându-se cu zăpadă. Prin părculeţ, oamenii treceau grăbiţi. Un băieţel de vreo şapte-opt anişori, singur şi tremurând de frig, stătea pe o bancă. Îi era tare frig, căci hăinuţele de pe el erau subţiri; pantalonaşii aveau două găuri mari la genunchi. Buzele îi erau vinete de frig şi faţa slabă era galbenă ca ceara. Probabil,  era foarte necăjit, căci plângea şi din când în când îşi îndrepta privirea spre cerul acoperit de nori.

Trecură mulţi bărbaţi şi femei pe lângă el. Toţi erau grăbiţi şi nu aveau habar de întristarea băieţelului. Deodată, pe aleea parcului apăru un bărbat mai vârstnic. Păsea încet şi gânditor. Observatorul atent ar fi citit pe faţa bătrânului întristarea care se asocia de minune cu cerul acoperit de nori. Unicul său fiu nu se mai întorsese din război. Rămăsese cu soţia lui să-şi plângă amarul vieţii, lipsiţi de fiul lor – speranţa bătrâneţii.

Cărarea, pe care mergea gânditor, trecea prin dreptul băncii, pe care stătea băieţelul îngheţat de frig.

–          Ce faci acolo, micuţule? Aştepţi pe cineva? zise bărbatul descreţindu-şi fruntea.
–           Da, domnule, răspunse băieţelul. Îl aştept pe Dumnezeu să mă ia la EL.
–          Ce vrei să spui, băieţelule? Eşti bolnăvior? Crezi că vei muri?
–          Nu, dar anul trecut, Dumnezeu i-a luat pe tatăl meu şi pe fratele meu cel mic, ca să-I aibă în casa Lui, în cer. Iar ieri, la spital, mama mi-a spus că şi ea pleacă tot acolo şi că Dumnezeu nu mă va părăsi în niciun fel.
Acum, adăugă el, n-am pe nimeni, care să mă îmbrăţişeze şi să-mi dea să mănânc. Şi iată, e atâta vreme de când mă uit în sus, să văd dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic! Totuşi, Dumnezeu va veni desigur, dacă Îl mai aştept puţin. Nu-I aşa, domnule?
–          Da, copile dragă, zise domnul gânditor, năpădindu-l lacrimile. Nimeni nu-L aşteaptă în zadar pe Dumnezeu. El m-a trimis să port de grijă de tine. Vino cu mine! Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic.

Ochii băieţelului străluciră de bucurie şi pe faţa lui apăru un zâmbet de biruinţă.

–          Ştiam bine, zise el, că Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât aţi întarziat pe drum şi cât a trebuie să vă aştept!

Prin părculeţ, oamenii treceau grăbiţi. Nimeni nu ştia ce bucurie se aşternuse în cele două inimi. Tatăl ceresc lucrase la această bucurie, El, Tatăl orfanilor.

“Tu vii în ajutorul orfanului.” Psalmul 10:14
“El este Tatăl orfanilor. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi.” Psalmul 68:5-6

© Sămânţa Bună

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Un Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close