Ferice de cei ce plâng…

In Povestiri cu Talc

… împarte-ţi pâinea cu cel flămând... (Isaia 58,7)

Iată cum decurge, în general, viaţa noastră spirituală: studiem şi ne rugăm zilnic, iar în Sabat mergem la biserică să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne întâlnim cu fraţii. Asta facem de ani de zile. Şi ne place. Însă pentru unii, nu este suficient. Vor ceva mai mult, un supliment pentru credinţa lor.

Aşa gândea un credincios într-o sâmbătă seară, în timp ce conducea maşina spre casă: „Doamne, astăzi am fost la biserică. M-am simţit bine acolo. Şi predica a fost grozavă! Dar de unde să ştiu eu că acelea au fost cuvintele Tale rostite pentru mine, şi nu cuvintele pastorului nostru? O, Doamne, mi-ar plăcea să-Mi vorbeşti personal!…” După ce parcurse câţiva kilometri, o voce îi vorbi categoric: „Florine, opreşte la următorul magazin şi cumpără câţiva litri de lapte…” Florin încremeni. Vocea îl umplu de groază. Privi spre bancheta din spate, dar nu era nimeni. Radioul era închis. Oare cine îi vorbise?

De la primul magazin cumpără câţiva litri de lapte şi apoi îşi continuă drumul cu inima strânsă. Dar oare ce trebuie să fac cu el? La un moment dat, vocea reveni: „Florine, opreşte maşina!” Se afla în dreptul unei case sărăcăcioase. „Ia laptele cu tine şi du-te de bate la uşa casei aceleia.” Florin era puţin derutat: „Cum să mă duc, căci e târziu şi e întuneric în casă?…” Dar pentru că nu se putea opune, păşi prudent pe aleea străjuită de flori. Apoi, cât putu de încet, bătu la uşă. Nici o mişcare. „O, ce bine că nu este nimeni acasă…” Dar după câteva secunde uşa se deschise uşor. „Ce doriţi, domnule?” întrebă doamna din prag. „M-a trimis… nu ştiu precis….”, se bâlbâi Florin. „V-am adus laptele acesta….” Imediat doamna aprinse lumina. Se uita când la Florin, când la sticlele cu lapte. Apoi începu să plângă în hohote. „Domnule, de câteva zile nu mai aveam bani pentru lapte, iar micuţul plânge de foame. Acum câteva minute, disperată, am căzut pe genunchi, rugând pe Dumnezeu să facă o minune. Când aţi sunat la uşă, eu mă rugam!…”

Când te-ai pus ultima oară în mâna lui Dumnezeu, spunându-I: „Doamne, lucrează Tu astăzi, prin mine, pentru salvarea celor în primejdie”? Uită-te acum în frigider. Nu ai nişte lapte în plus acolo?

Preluat din Revista Respiro

You may also read!

Cine este Dumnezeul tău?

Trupurile noastre au nevoie de odihnă zilnică. Am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și la fel,

Read More...

„Sufăr de o formă rară de cancer osos”, povestea lui Stoica Alexandru

Nume si prenume: Stoica Alexandru Varsta: 4 Localitatea: Lupeni Diagnostic: Sarcom Ewing sacrat stadiul 4 Suma necesara: 7000 Euro

Read More...

„Descoperă-ţi chemarea ta ca şi lider în domeniul profeional” (30 iunie – 02 iulie, Cluj, România)

Ești un tânăr profesionist cu vârsta între 22 și 35 de ani și lucrezi într-un mediu profesional? Atunci acest

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro