De-a v-aţi ascunselea
Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. – Evrei 11,6
Cu siguranţă că te-ai jucat şi tu de-a v-aţi ascunselea. Adu-ţi aminte cum era când erai tu la rând. Închideai ochii şi numărai până la o sută în timp ce prietenii tăi fugeau să se ascundă. Apoi strigai: „Vin! Sunteţi gata sau nu, vă prind!” Apoi priveai cu atenţie în toate părţile şi începeai să-ţi cauţi prietenii. Tu nu-i puteai vedea, dar ştiai că ei sunt pe undeva pe aproape şi erai hotărât să-i cauţi până îi vei găsi. Uneori, sunt anumite situaţii reale în viaţă, care se aseamănă cu de-a v-aţi ascunselea, numai că ele nu sunt un joc. Ele sunt adevărate. Una dintre aceste căutări a ajuns la capăt în ziua de 10 noiembrie 1871.
Cel care se ascunsese a fost dr. David Livingstone, renumitul explorator şi misionar. Timp de mai multe luni, el se afl ase într-o expediţie în inima Africii. Nimeni din lumea din afară n-a mai auzit de el şi mulţi au crezut că murise. Totuşi, Gordon Bennett, de la ziarul „New York Herald”, credea că dr. Livingstone trăia. El l-a trimis pe un reporter al ziarului său, Henry Marton Stanley, să-l găsească.
Domnul Stanley l-a căutat pe dr. Livingston în junglele sălbatice ale Africii, timp de şapte luni şi jumătate, înainte de a-l găsi. Când era posibil călătorea cu barca. Altădată, mergea pe jos. A fost bolnav şi a întâmpinat tot felul de greutăţi. Dar n-a renunţat. El credea că dr. Livingstone era pe acolo pe undeva şi a continuat să-l caute până ce l-a găsit la Ujiji, aproape de lacul Tanganica.
În jocurile tale de-a v-aţi ascunselea cu prietenii tăi, ştii că ei sunt pe undeva pe aproape şi crezi că, dacă vei continua să-i cauţi, îi vei găsi. Aşa fiind, îi cauţi mereu şi cu siguranţă că-i vei găsi.
Tot aşa este şi cu jocul de-a v-aţi ascunselea cu Dumnezeu. Noi suntem cu ochii închişi, iar Dumnezeu este Cel care Se află ascuns. El nu este ascuns intenţionat. Păcatul este cel care L-a ascuns. Dacă credem că El este pe undeva, atunci să mergem să-L căutăm şi cu
siguranţă că Îl vom găsi.
Tu eşti la rând ca să cauţi. Fie ca cercetarea ta să înceapă chiar acum.
Preluat din Revista Respiro